you're reading...
CULTE RELIGIOASE

Masoneria loveşte de Crăciun inima Ortodoxiei

26 December 2011

Revolta, neliniştea şi sfânta mânie exprimate de întreaga Biserică faţă de actuala situaţie din Grecia a provocat hotărârea NEDREAPTĂ de arestare preventivă a Stareţului Efrem emisă de Curtea de Apel.

Părintele Efrem alături de Arhimandritul Nectarios Moulatsiótis

Considerăm că masoneria şi toate forţele întunericului care luptă împotriva Bisericii şi a Ortodoxiei, a clerului şi poporului lui Dumnezeu, de fiecare dată în Ajunul Crăciunului sau al Paştelui pricinuiesc lovituri în trupul Bisericii.

Au făcut-o şi anul acesta, de Crăciunul lui 2011.

Masoneria şi duşmanii creştinismului şi-au arătat dinţii înaintea Ortodoxiei şi a lui Hristos şi au lovit tocmai de Crăciun inima credincioşilor, inima Ortodoxiei.

Escrocii politicii care au dizolvat statul nostru circulă azi liber, iar puterile întunericului îl vor de urgenţă în puşcărie pe Stareţul celei mai mari mănăstiri din Grecia.

Puterile întunericului încep un război urât!

Părinţii aghioriţi să reacţioneze ACUM ca un glas, pentru că va veni şi rândul lor, iar duşmanii credinţei noastre ştiu şi au toate mijloacele şi modul lor specific de a lovi credinţa noastră.

Se aude că Ministerul Economiei pune la cale un uriaş control al Sfintelor Mănăstiri din Sfântul Munte, care vizează toate sumele pe care obştea respectivă le-a primit, cercetând în acelaşi timp unde şi cum s-a dispus de aceste sume de bani.

Carevasăzică, politicienii nu văd să s-au restaurat Mănăstirile Sfântului Munte? De ce o fac pe orbii? Credem neclintit că obiectivul acestor politicieni este fie să îi bage în puşcării pe stareţi, fie să-i şantajeze, punând la cale şi pentru ei scandaluri artificiale, pentru a porni apoi un şantaj bine ticluit împotriva Sfintelor Mănăstiri, spunându-le:

„Dacă nu vreţi să intraţi la puşcărie – să fie ei şi nevinovaţi, aşa cum este Gheronda Efrem –, atunci permiteţi intrarea femeilor în Sfântul Munte, lucru pe care l-a aprobat şi Parlamentul European cu mare majoritate. Altfel intraţi la puşcărie pentru prejudicierea cutărui interes public”.

mai departe aici

 

About these ads

About echipa stiri4u

informare spre transformare

Discuție

2 thoughts on “Masoneria loveşte de Crăciun inima Ortodoxiei

  1. daresc ca dumnezeu sa va supravegeze. cum a fost cu dniel.dumnezeu sa fie laudat in veci de veci.

    Posted by Petru Beraru | 12/28/2011, 5:37 am
  2. icredete in dumnezeu ca vei vedea izbavirea.

    Posted by Petru Beraru | 12/28/2011, 5:41 am

calendar

decembrie 2011
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi   Ian »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 4,786 other followers

%d bloggers like this: