you're reading...
mana de luni

PERSPECTIVA BIBLICĂ PENTRU LUAREA DECIZIILOR FINANCIARE

PERSPECTIVA BIBLICĂ PENTRU LUAREA DECIZIILOR FINANCIARE

de Mark Biller şi Joseph Slife

Anul 2008 a fost unul diferit, plin de shimbări neprevăzute în lumea financiară, politică şi în viaţă, în general. La un moment dat situaţia a fost atât de gravă încât se părea totul era prins într-un vârtej ce nu mai putea fi controlat. Însă tot atunci, în timpul celebrării Crăciunului, ni s-a reamintit că întreaga creaţie se află sub controlul unui Dumnezeu iubitor, care s-a revelat pe Sine „prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile” (Evrei 1:2). Din acest motiv, cei care-L urmează pe Cristos ar trebui să facă din adevărurile biblice fundaţia pe care să-şi sprijine fiecare decizie financiară. Suntem administratorii lui Dumnezeu, chemaţi să-I folosim resursele, spre gloria Sa. Iată câteva pasaje din Biblie care ne reamintesc faptul că Dumnezeu este proprietarul sau stăpânul de drept al tuturor lucrurilor, iar noi suntem doar administratori : · „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul” (Genesa 1:1). · „David a binecuvântat pe Domnul în faţa întregii adunări. El a zis: ’’Binecuvântat să fii Tu din veac în veac, Doamne, Dumnezeul părintelui nostru Israel! A Ta este, Doamne, mărirea, puterea şi măreţia, veşnicia şi slava, căci tot ce este în cer şi pe pămînt este al Tău; a Ta, Doamne, este domnia, căci Tu Te înalţi ca un stăpîn mai pesus de orice!” (1 Cronici 29:10-11). · „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!” (Psalmi 24:1). · „…Adu-ţi aminte de Domnul, Dumnezeul tău, căci El îţi va da putere să câştigi bogăţii…” (Deuteronom 8:18). · „Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: ‘Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi'” (Evrei 13:5). · „Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:8). · „Din El, prin El, şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci!” (Romani 11:36). Scopul nostru la Sound Mind Investing este să ajutăm cititorii să devină „robi buni şi credincioşi” în ceea ce Dumnezeu le-a încredinţat. Avem convingerea fermă că pentru a putea administra cât mai bine resursele oferite de Dumnezeu, trebuie să ne formăm o perspectivă biblică asupra acestor lucruri. Iată câteva sugestii în acest sens: · Ia-ţi angajamentul să cauţi şi să împlineşti scopul lui Dumnezeu pentru viaţa ta. Toţi avem timp şi resurse limitate. Formându-ţi o perspectivă clară a ceea ce Dumnezeu doreşte pentru viaţa ta, poţi începe să foloseşti banii şi timpul mai eficient. Viaţa nu are un buton pentru a fi dată înapoi, aşa că foloseşte-ţi zilele care trec atât de iute, pentru a face lucrurile care sunt cu adevărat importante. Dacă eşti căsătorit, lucrează împreună cu soţul sau soţia ta la rezolvarea conflictelor datorate unor probleme financiare, comunicând deschis despre bani, într-un spirit de dragoste şi cooperare. Cere lui Dumnezeu ajutor pentru a te încrede în El mai mult, dincolo de limita care pare raţională în ochii lumii. · Fă o prioritate din învăţarea şi aplicarea principiilor financiare din Biblie. Aminteşte-ţi întotdeauna că eşti un administrator în slujba Împăratului universului. · Onorează-L pe Dumnezeu cu generozitatea ta. Domnul te-a binecuvântat cu ceea ce ai pentru un motiv: „…veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele, pentru orice dărnicie, care… va face să se aducă mulţămiri lui Dumnezeu” (2 Corinteni 9:11). Începe să aduni comori în cer, nu mai aduna bogăţii pe pământ. Începe să dăruieşti, renunţând la unele dintre dorinţele tale pentru împlinirea nevoilor altora. Aceasta însă presupune sacrificii şi ţine de inimă. Roagă-L pe Dumnezeu (1) să te ajute să dăruieşti altora cu bucurie şi (2) să prosperi, pentru a putea dărui mai mult. · Ţine-ţi ochii aţintiţi asupra obiectivelor de inspiraţie biblică, pe care ţi le-ai propus.  Când economia este în criză, apare o imensă presiune emoţională pentru a-ţi abandona planurile. Rămâi tare, fiind încredinţat că principiile din Scripturi sunt adevărate. Întrebări pentru dezbatere/meditare 1. Ce părere ai despre situaţia economică din prezent? Dar despre situaţia financiară personală? Cât de mult te preocupă aceste lucruri? 2. Eşti de acord cu afirmaţia că Dumnezeu controlează tot ce se întâmplă în această lume? De ce da sau de ce nu? De ce îţi este greu să crezi acest lucru? 3. A fost vre-un verset care te-a impresionat în mod deosebit , atunci când s-a discutat despre faptul că Dumnezeu este proprietarul absolut al tuturor lucrurilor, iar noi adminstratorii Săi? 4. Care dintre sugestiile pentru formarea unei perspective biblice asupra administrării resurselor financiare, crezi că este mai interesantă, mai de folos şi reprezintă pentru tine o provocare? Dacă doreşti să citeşti şi alte pasaje din Biblie legate de acest subiect, caută la: Proverbe 11:28, 13:11, 22:7, 22:26-27; Matei 6:24-34; 2 Corinteni 9:6-10 Mark Biller este editor executiv al publicaţiei Sound Mind Investing (www.soundmindinvesting.com) şi manager de portofoliu la SMI Funds. Joseph Slife este autor şi editor la SMI şi instructor de comunicare la Emmanuel College din Georgia. MANA DE LUNI este tradusă în limba română cu acordul CBMC International şi se distribuie gratuit, la cerere, prin e-mail de asociaţia CBMC România. Tel/Fax 0257 259 248, E-mail: cbmc@rdslink.ro Traducere şi adaptare de Ionel Sinaci.

Despre echipa stiri4u

informare spre transformare

Discuție

Comentariile nu sunt permise.

calendar

ianuarie 2009
L M M J V S D
« dec.   feb. »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  
%d blogeri au apreciat asta: