you're reading...
mana de luni

CUM SĂ TE BUCURI DE MUNCA TA

MANA DE LUNI

20 Aprilie 2009

CUM SĂ TE BUCURI DE MUNCA TA

de dr.Rick Warren

Conform unor sondaje, la 82 % dintre oameni nu le place locul de muncă prezent. Din păcate, mulţi dintre ei văd lucrul acesta ca pe o pedeapsă. Procentul de mai sus ar putea fi redus în mod semnificativ dacă ar pune în practică următoarele principii pe care Dumnezeu ni le prezintă în cartea Proverbe din Biblie.

Aceste trei “secrete” nu garantează mărirea salariului sau obţinerea unei poziţii de conducere, însă pot aduce schimbări importante la nivel personal, mărindu-ţi bucuria şi mulţumirea pentru ceea ce faci la locul tău de muncă.

1. Nu te opri niciodată din învăţat. Dacă nu creşti, profesional sau personal, orice loc de muncă va deveni în cele din urmă neplăcut. Stagnarea nu aduce nici o satisfacţie. Trebuie să ai dorinţa şi capacitatea de a continua să înveţi. Iată cele mai bune trei căi de a învăţa:

– Învaţă de la Dumnezeu. Cel mai bun profesor pe care-L poate avea cineva este însuşi Dumnezeu. El ştie cel mai bine cum pot învăţa ’’elevii’’ Săi lecţiile. A folosit un curcubeu pentru a-l învăţa pe Noe siguranţa şi un rug în flăcări pentru a-l învăţa pe Moise credinţa. Biblia este plină de sfaturi practice pentru viaţa de zi cu zi. Citirea Scripturilor şi meditarea reprezintă o cale extraodinară de a învăţa de la Dumnezeu. „Cine cugetă la Cuvântul Domnului, găseşte fericirea şi cine se încrede în Domnul este fericit” (Proverbe 16:20).

– Învaţă de la cei care te critică. Nu este întotdeauna uşor să accepţi corecţii, însă cel înţelept îi ascultă pe critici şi încearcă să discearnă adevărul din cele spuse. Cine îşi aduce aminte de certare apucă pe calea vieţii; dar cel ce uită mustrarea apucă pe căi greşite(Proverbe 10:17).

– Învaţă din greşeli. Succesul nu este un profesor foarte bun, pentru că poate fi datorat unor factori externi. Când însă falimentăm, este mult mai uşor să determinăm cauza. Întrebarea care se pune nu este dacă vom avea nereuşite – pentru că toţi vom avea – ci ce vom învăţa în urma acestor experienţe.Căci cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică, dar cei răi se prăbuşesc în nenorocire” (Proverbe 24:16).

2.  Păzeşte-ţi integritatea. Imaginea cuiva impresionează oamenii pe moment – şi arată ceea ce se poate vedea din exterior. Integritatea însă, dezvăluie cum este o persoană cu adevărat şi ce există în interior. “Cântarul şi cumpăna dreaptă vin de la Domnul; toate greutăţile de cântărit sunt lucrarea Lui” (Proverbe 16:11).

3.   Fii întotdeauna harnic. Pentru a te bucura în munca ta, cel mai important lucru pe care-l poţi face este să te ’’lipeşti’’ de ea, chiar şi atunci când apar provocări şi obstacole. “Planurile omului harnic nu duc decât la belşug, dar cel ce lucrează cu grabă n-ajunge decât la lipsă” (Proverbe 21:5). “Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împăraţi, nu lângă oamenii de rând(Proverbe 22:29).

Solomon, regele Israelului, autorul cărţii Proverbe şi un om experimentat în tot ceea ce poate oferi viaţa, a făcut următoarea observaţie: “Dacă a dat Dumnezeu cuiva avere şi bogăţii, şi i -a îngăduit să mănânce din ele, să-şi ia partea lui din ele şi să se bucure în mijlocul muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu” (Ecclesiast 5:19).

Întrebări pentru dezbatere/meditare

1. Dacă cineva te-ar întreba cât de mult îţi place locul de muncă actual, cum ai răspunde?

2. Te consideri o persoană care continuă să înveţe? Cum comentezi afirmaţiile dr.Warren legate de importanţa învăţării continue, ca element esenţial al satisfacţiei profesionale?

3. De ce crezi că integritatea şi nu imaginea, reprezintă un alt factor cheie al bucuriei la locul de muncă?

4. Cum poate hărnicia şi dorinţa de a persevera, în ciuda loviturilor, provocărilor şi falimentelor, să contribuie la satisfacţia în muncă?

Dacă doreşti să citeşti şi alte pasaje din Biblie legate de acest subiect, caută la:

Genesa 1:27-30; 1 Corinteni 3:10-15; Coloseni 1:10, 3:17,23; 1 Tesaloniceni 4:11; 1 Petru 1:17

Adaptat după un articol scris de dr. Rick Warren, autor al mai multor cărţi printre care ’’O Viaţa condusă de scopuri’’, tradusă în mai multe limbi.

MANA DE LUNI este tradusă în limba română cu acordul CBMC International şi se distribuie gratuit, la cerere, prin e-mail de asociaţia CBMC România. Tel/Fax 0257 259 248, E-mail: cbmc@rdslink.ro Traducere şi adaptare de Ionel Sinaci.


Despre echipa stiri4u

informare spre transformare

Discuție

Comentariile nu sunt permise.

calendar

aprilie 2009
L M M J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
%d blogeri au apreciat: