you're reading...
diverse

Abdicarea Regelui Mihai a fost un act de trădare…de Traian Băsescu

Atac fără precedent la adresa Regelui Mihai. „Abdicarea Regelui a fost un act de trădare”, a spus preşedintele României, miercuri seară, în timpul unei emisiuni televizate.

Băsescu: Abdicarea Regelui Mihai a fost un act de trădare / FOTO: Casa Regală a României

Într-un emisiune la B1TV, preşedintele Traian Băsescu a declarat că abdicarea Regelui Mihai în 1947 a fost „un act de trădare naţională” şi l-a numit pe rege „slugă la ruşi”.

„Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României. Din partea Regelui. Acesta este punctul meu de vedere. (…) Trebuie să recunoaştem că noi încă nu ne aşezăm corect valorile, de exemplu, pentru noi toţi şi pentru istorie Antonescu rămâne responsabil de holocaustul împotriva evreilor şi ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu ştiu ce… Nimeni nu spune că statul român avea un şef de stat atunci, ăsta era doar prim-ministru. Unora le dăm averile, iar pe alţii îi considerăm criminali de război, şeful de stat şi primul ministru doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare îl iertăm de toate păcatele?”, a spus preşedintele Băsescu la B1TV.

Potrivit biografiei Familie Regale a României, în urma abdicării lui Carol al II-lea, la 6 septembrie 1940, Mihai I a devenit Rege al României pentru a doua oară. Şapte ani mai târziu, la data de 30 decembrie 1947, sub amenintarea uciderii, în caz de refuz, a 1000 de tineri deţinuti de comunişti, Regele Mihai I a fost forţat să abdice şi să aleagă calea exilului.

Anunțuri

Despre echipa stiri4u

informare spre transformare

Discuție

Comentariile nu sunt permise.

calendar

Iunie 2011
L M M M V S D
« Mai   Iul »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
%d blogeri au apreciat asta: