you're reading...
articole

Despre idoli … si fani… în biserică…

 În ultima vreme și prin biserici suntem îndemnați direct si indirect să ne facemi idoli sau fani dintre Vip-urile vremilor noastre sau cele trecute… Nevoia de modele este reală. Între un model si un idol este doar un pas. Pe cine alegem ca si modele? Unii aleg  parintii, prietenii, pastorii, actorii ,  reporterii tv, politicienii,  alșii pe profesorilor.  Aceastpă alegere deseori ne influențează  valorile, caracterul, conduita și deseori  chiar destinul nostru…

Vă rugăm să analizați articolul de mai jos  ca sî inșelegeți ce influențează și mai ales cum influențează alții viața noastră spirituală dar uneori și eclesiologia bisericii…

Articolul este preluat din

Vasile Brânzei, Aurel Popescu și Iosif Țon 

Posted on July 28, 2011 by barzilaiendan

M-ați înduplecat și m-am lăsat înduplecat …
Vreți neapărat să știți ce poziție a lui Vasile Brânzei și Aurel Popescu l-ar face pe fratele Iosif Țon să fie mai prudent și mai reținut (așa cum am scris aici).  Vă dau răspunsul pe blogul meu și nu vă vorbesc de pe poziția de președinte al RBA.

Vasile Brânzei, Aurel Popescu și Iosif Țon. Aceasta este ordinea în care au intrat în viața mea cei trei bărbați care mi-au influențat cel mai mult formarea în România, până ce am trecut oceanul și i-am descoperit în USA pe alții mari oameni din lucrarea lui Dumnezeu.

Cei trei mi-au fost „idolii mei“ nu în sens păgân, ci doar în măsura în care le-am fost din toată inima un „fan“.

Tatăl meu a fost, este și va rămâne etalonul după care mă tot măsor și mă găsesc întotdeauna lipsă. El a reușit să compenseze prin caracter lipsa de cunoștințe. Nu degeaba îi spuneau prietenii mei de la Iași „Reverendul“! A fost un copilandru plecat cu „trenul foamei“ din Moldova la Curtici, unde a devenit cizmar și apoi un cizmar din Curtici care a ajuns păstorul uneia din bisericile Bucureștiului. Aceea de pe N. Titulescu, 56A.

Aurel Popescu a fost este și va rămâne exponentul „autenticității“ cu iz de bucureștean miștocar din care m-am născut și eu, un om curat la suflet și plin de o imensă bunătate, dusă uneori chiar până la limita naivității infantile. Om de ștință și teolog de mare pătrundere spirituală, nenea Aurică a fost, împreună cu sora Valerica, un esantion de românism de cea mai bună calitate. Am împărtășit, împreună cu o generație, cinstea și privilegiul de a fi acceptat drept unul din copiii numeroasei lor familii.

Iosif Țon a apărut pe radarul meu după întoarcerea dânsului din Anglia. M-a fascinat și m-a cucerit imediat cu fenomenalul său dar oratoric și cu aerul de om plimbat pe la Oxford și adus parcă printre noi în can-ul unui spray care înmiresma creștinismul nostru cu are stătut și provincial. Din cauza atașamentului față de dânsul, a deselor mele vizite la casa din Ploiești și a unul … magnetofon buclucaș (al dânsului, dăruit seminariștilor, dar nu Seminarului), încredințat vremelnic în administrarea mea, fratele Bunaciu mi-a dat unul din cei doi „șapte“ pe care i-am avut la purtare în cei patru ani de Seminar. Pe celălalt l-am luat „pe merite personale“ și revoluționare … de care fac haz împreună cu fratele Bunciu ori de câte ori ne vedem împreună.

Am crescut între aceștia trei, impresionat de ei, călăuzit de ei, contorsionat nu o dată în dragostea mea pentru toți trei, în timpul conflictelor care apăreau periodic între fratele Iosif și ceilalți doi. Tatăl meu a căutat grijuliu să mă știe ucenicul Domnului Isus, nu al unui om, trăgându-mă obiectiv afară din umbra dominantă sau de sub personalitatea strivitoare a fratelui Iosif.  Nenea Aurel mă șoca cu scrisorile lui dure scrise împotriva fratelui Iosif Țon. Misivele erau născute dintr-o dragoste imensă și dintr-o admirație nedisimulată, dar și dintr-o gelozie mistuitoare care-l vedea depărtându-se de adevăr și de „cărarea cea bună“. Poate că tocmai de aceea aveau toate tonul și aerul unui prohod.

Eu deci, la mijloc între ei. Mai mic, mai sensibil, mai părtinitor cu fratele Iosif și întotdeauna chinuit în dragostea mea care se agăța încăpățânată să-i țină pe toți cei trei „în aceiași poză“. Știu părerile celor doi despre Iosif Țon foarte bine. Le aud parcă și acum în urechile mele. Iată-le deci.

Cu respect pentru cei morți și cu îngăduință pentru cei vii, vă rog să le citiți scrise de unul care nu le-a împărtășit atunci și probabil că va refuza până la capăt să le împărtășească.

Vasile Brânzei despre Iosif Țon:

„Dane, Iosif este un foarte bun magnetofon. Are un dar formidabil de la Dumnezeu. Poate înregistra ceea ce aude sau citește de la alții și poate predica apoi mai bine decât cei de la care le-a luat. Este unic în felul acesta. Din păcate, nu este un teolog în sensul convingerilor și nici un om de caracter în sensul consacrării. Iosif este un om al circumstanțelor și al lucrurilor care îi convin.

Ferește-te să te atașezi de el, căci el nu se poate atașa de nimeni. Noi îl considerăm „al nostru“, dar ne așteptăm oricând să o ia iar razna, fără să ne întrebe, fără să ne spună, fără să se consulte cu noi. Este foarte încăpățânat și refuză cu să-și recunoască greșelile. L-am prins de câteva ori cu minciuna.“

După trecerea anilor, am observat în mare parte confirmarea acestor păreri. Fratele Iosif este singura persoană care a reușit performanța de a fi adulat de oameni care l-au văzut poate doar o dată sau de două ori la față, dar care i-au ascultat predicile. În același timp, tot dânsul a reușit contraperformanța de a fi în conflict cu aproape toți cei cu care a fost prieten sau a colaborat o perioadă mai îndelungată de timp. Din aproape toate locurile în care a lucrat sau a stat mai mulți ani a plecat în stări de conflict, unele nerezolvate nici până astăzi.

Aurel Popescu despre Iosif Țon (parafrazare actualizată la evenimentele de azi):

„Fratele Iosif Țon este o persoană care plutește, în visele imaginației sale, la înălțimea unei mari superiorități, deasupra prietenilor, deasupra colegilor, deasupra bisericilor, deasupra Asociaților și Uniunilor, deasupra cultelor creștine, deasupra guvernelor, deasupra Securității, deasupra țărilor și continentelor, deasupra marilor personalități din istoria teologiei, imposibil de ajuns sau atins cu disciplina menită să fie aplicată doar muritorilor de rând, plebeilor cu picioarele murdare de praful pământului.

Cu cât se ridică însă mai sus, cu cât este văzut mai bine de pe toate părțile, cu atâta seamănă din ce în ce mai mult cu un balon de săpun care s-a înălțat așa de sus tocmai pentru că este … gol.“

Petrică Lascău îmi povestea că a fost șofer pentru Aurel Popescu și Iosif Țon la Chicago și a asistat la următoarea discuție:

„Măi Aurele, care predică să o spun deseară, că tu m-ai ascultat în ultimul timp?“
„Pe aia cu smerenia“.
„Aia ți-a plăcut ție, măi Aurele?“
„Nu că mi-a plăcut mie, dar mă gândeam că dacă o mai spui odată poate că o înțelegi și tu“.

La Europa Liberă, fratele Iosif, recunoscându-și limitările în domeniu, l-a rugat pe nea Aurică să-i scrie predicile despre venirea Domnului. Dânsul doar le-a rostit și a fost … excelent.

M-ați înduplecat și m-am lăsat înduplecat de voi … iar acum scriu cu lacrimi.

Mi-e dor de tata și de nenea Aurel. Și mi-e dor de fratele Iosif, așa cum îl știam eu altădată …

Probabil că eu, Daniel Branzai, care i-am fost ucenic și seamăn mult cu dânsul, îl înțeleg cel mai bine. Mulți ani în urmă, prietenul meu cel mai bun cu care întreținusem o corespondență bogată în timpul anilor de armată, mi-a spus într-una din ultimele scrisori: „Dane, tu ești ca vaca aia de lapte care dă mult, dar când e găleata plină dă cu piciorul și o răstoarnă …“

Of, Doamne, scapa-ne din starea aceasta.

Comunicarea informațiilor rezultate din întâlnirea de la Atlanta dintre o comisie pastorală RBA și fratele Țon Iosif a produs o serie de reacții. Vă pun la dispoziție unele dintre ele, cu speranța că imaginea generată de ele va cristaliza mai bine problematica ridicată.

citeste mai departe aici

Concluzie Când ne focalizăm pe oameni și ni-i facem fani …deseori ei devin si idolii fără de care ne este tare greu să trăim…

Nimeni nu-și face un idol ca să nu tragă folos din el…spune Scriptura.

Mai devreme sau mai târziu idolii și chiar fanii ne vor dezamăgi…

Așa era și in vremea apostolilor… idolii, fanii eraula mare cautare…

M-ati întrebat de ce autorul epistolei către Evrei  ne scrie următoarele

Evrei 12:2

Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

In fața acestui Isus ceilalți idoli  pălesc…și deseori sunt nimic. Isus nu ne poate dezamăgi.

Cine este fan-ul tău?

Anunțuri

Despre echipa stiri4u

informare spre transformare

Discuție

Comentariile nu sunt permise.

calendar

Iulie 2011
L M M M V S D
« Iun   Aug »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
%d blogeri au apreciat asta: