you're reading...
articole

Baptiștii din România: când religia trebuie înțeleasă înainte de a fi urmată

SURSA: VERTICALNEWS.RO

Botezul si credinta la baptistiÎn primul episod din seria de articole dedicată cultelor și credințelor religioase care au pătruns în România, VerticalNews vă spune povestea Bisericii Baptiste, o confesiune ce numără 127.000 de credincioși la noi în țară – potrivit recensământului din anul 2002. Trăsătura cea mai evidentă a acestui cult, ce îl diferențiază de alte confesiuni creștine, este botezul adulților. Botezul copiilor este respins din mai multe motive.
Baptiștii susțin că oamenii trebuie să se boteze în cunoștință de cauză, ca urmare a mărturisirii credinței lor în Isus Hristos (copiii nu sunt capabili să își mărturisească această credință). Pe de altă parte, botezul copiilor nu este menționat în Biblie, deși nu ea îl interzice nicăieri. De aici rezultă o altă trăsătură a acestui cult: baptiștii cred în supremația Sfintei Scripturi. Din punctul lor de vedere, pentru ca un aspect să devină practică religiosă, nu este suficient ca el să fie în concordanță cu Biblia. El trebuie să fie menționat explicit în Biblie.

Nu înțelegeam scopul botezului la adulți dacă aveam deja un botez”

Melania A., o tânără de 24 de ani din Ploiești, a renunțat la credința ortodoxă și s-a botezat într-o biserică baptistă la 20 de ani, când era studentă în anul III de facultate. La acea vreme venea deja cu regularitate la biserica baptistă de mai bine de trei ani, dar nu s-a grăbit să treacă la cultul baptist, deoarece voia să reflecteze îndelung la pasul pe care era urma să îl facă. „Nu înțelegeam scopul botezului la adulți dacă aveam deja un botez”, a povestit ea pentru VerticalNews. Apoi a înțeles că, din perspectiva confesiunii pe care avea să o îmbrățișeze, botezul se putea petrece numai când un om are rațiune pentru a alege în cunoștință de cauză.
La baptiști, botezul nu este o taină, așa cum este considerat la ortodocși sau la catolici. Pentru ei, Duhul Sfânt nu se coboară în momentul scufundării în apă: actul botezului este doar un simbol pentru moartea, îngroparea și învierea lui Hristos și o exprimare publică a credinței în Hristos. „Am înțeles că apa în sine nu este miraculoasă, ci este un simbol pentru ceva ce s-a întâmplat deja între mine și Dumnezeu: cufundarea în Hristos”, explică Melania.
Pentru a deveni membru într-o biserică baptistă, credinciosul trebuie să își mărturisească public credința în Isus Hristos ca Mântuitor, act urmat de botez. Pentru copiii nou-născuţi există un serviciu religios de binecuvântare, diferit de botez.

MAI DEPARTE AICI

Anunțuri

Despre echipa stiri4u

informare spre transformare

Discuție

Comentariile nu sunt permise.

calendar

Septembrie 2011
L M M M V S D
« Aug   Oct »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  
%d blogeri au apreciat asta: