you're reading...
doctrine

CINSTIREA SFINTELOR MOASTE în cultul Ortodox din Romania

Pentru cei care doriţi să aflati de ce se inchina unii creştini la moaşte si ce argumente au va rog să citiţi argumentare lor.

INVATACELUL: Ce reprezinta sfintele moaste ?

PREOTUL: Sfintele moaste sunt ramasitele pamantesti facatoare de minuni, ale unora dintre sfinti. Noi le cinstim ca pe niste obiecte in care Dumnezeu isi arata toata puterea minunata a harului Sau. Cat au fost pe pamant, sfintii au avut in ei harul Duhului Sfant intr-o masura foarte mare, facand – prin aceasta – adeseori minuni, harul acesta avandu-l in sufletele lor si in viata cereasca la care s-au dus intr-o masura mai mare. Dar precum sfantul poate sta in legatura cu oamenii cari i se roaga, ajutandu-i in chip minunat cu atat mai mult pastreaza el insusi o anumita legatura cu trupul sau, care a fost si el locasul Duhului Sfant, precum spune apostolul: “Au nu stiti ca trupul vostru este locasul Duhului Sfant care locuieste in voi? “. (I Cor., 6, 19). Sfanta Scriptura ne spune despre minuni facute prin trupurile sfintilor in vremea vietuirii lor pamantesti, marturisind despre puterea ce o au in ele. Multi oameni se vindecau, numai atingandu-se de stergarele si de trupul apostolului Pavel (Fapte, 19, 11-12), iar altii, numai prin trecerea umbrei apostolului Petru peste ei (Fapte, 5, 15).

INVATACELUL: Da, inteleg ca trupurile sfintilor si al Mantuitorului au facut minuni cand erau in viata, cand erau in ele sufletele care aveau credinta; dar dupa moarte, ce putere are un trup mort ca sa faca minuni?

PREOTUL: Ti-am aratat ca trupurile oamenilor credinciosi sunt locasuri ale Duhului Sfant care locuieste in ele, apoi ca acelasi Duh Sfant prin trupurile sfintilor face minuni, atat cat sfintii sunt in viata, cat si dupa moarte. O dovada ca trupurile sfintilor si dupa moarte au putere de la Dumnezeu de a face minuni ne-o da Sfanta Scriptura, aratandu-ne ca oasele proorocului Elisei invie un mort (IV Regi, 13, 21).

INVATACELUL: Unii spun ca inchinarea la moaste inseamna idolatrie, iar aceasta este oprita raspicat de porunca I si a II-a din Decalog, care sunt categorice: “Eu sunt Domnul Dumnezeul tau… sa nu ai alti dumnezei afara de Mine. Sa nu-ti faci tie chip cioplit si nici un fel de asemanare a nici unui lucru din cate sunt sus in cer si jos pe pamant… Sa nu te inchini lor si nici sa le slujesti” (Ies., 20, 2-5; Deut. 5, 6-9). Trupurile venerate nu sunt oare “asemanari” din cele oprite in aceste porunci ?

PREOTUL: Nici sfintele moaste nu sunt idoli sau zei ori asemanari ale lui Dumnezeu, si nici inchinarea la ele nu este idolatrie. Caci daca insusi Dumnezeu le proslaveste prin puterea minunata ce le-o da si noi trebuie sa le cinstim, deoarece prin aceasta cinstim pe Dumnezeu, Care le-a dat putere, si suntem datori sa cinstim puterea dumnezeiasca din ele, iar nu pe ele insele ca atare. Noi nu le ridicam sfintelor moaste biserici, cum faceau paganii zeilor si idolilor lor, ci pe locul descoperirii lor ridicam biserici lui Dumnezeu si proslavim pe Dumnezeu prin ele. Porunca I si a II-a inlatura cinstirea idolilor, iar nu si pe a sfintelor moaste, caci prin sfintele moaste noi nu inlocuim pe Dumnezeu, asa cum Il inlocuiesc paganii idolatri, prin idolii lor.

INVATACELUL: Mai spun ca cei ce se ating de cadavre devin necurati sapte zile. Deci atingerea de moaste (sarutarea lor) nu ar aduce sfintire, intarire, ci necuratie, prin care – chiar si indirect – cineva poate sa intineze insasi Biserica. Asa ni se spune si in Sfanta Scriptura: “Cel ce se atinge de trupul mort al unui om, necurat sa fie sapte zile.

Acesta sa se curete cu aceasta apa in ziua a treia si in ziua a saptea va fi curat; iar de nu se va curati… nu va fi curat… Tot cel ce se atinge de trupul mort al unui om si nu se va curati, acela va intina locasul Domnului…” (Num., 9, 6-11 ; 19, 11-13 ; Lev., 21, 10-11).

PREOTUL: Numai cadavrele din Vechiul Testament spurcau pe cei ce se atingeau de ele, pentru ca erau sub pacat si sub blestem. Totusi, nici chiar acelea nu erau toate spurcate; caci trupul mort al lui Iosif n-a spurcat pe Moise cand acela l-a luat la sine in Egipt (Ies., 13, 19) , cadavrul lui Elisei, proorocul, n-a spurcat pe cel care a fost asezat in mormant peste el, ci l-a inviat (IV Regi, 13, 20-21). In Testamentul Nou, trupurile (cadavrele) crestinilor nu mai sunt spurcate, pentru ca ele sunt biserici sau locasuri ale Sfantului Duh (I Cor., 6, 19-20; 3, 16-17), si sunt curatite de blestemul care venea asupra lor. Prin urmare, ele nu mai spurca pe cei ce se ating de ele.

Dar sa stiti ca toate cazurile de neatingere a anumitor lucruri socotite spurcate au alcatuit o invatatura apartinand numai Vechiului Testament, care in Testamentul Nou nu mai are valoare. Apostolul scrie: “Daca deci ati murit impreuna cu Hristos pentru stihiile lumii, pentru ce atunci, ca si cum ati fi vietuind in lume, rabdati porunci ca acestea: Nu lua ! Nu gusta ! Nu te atinge ! – lucruri menite toate sa piara prin intrebuintare potrivit unor randuieli si invataturi omenesti ?” (Col., 2, 20-22). in Testamentul Vechi erau si alte lucruri “necurate” care intinau pe om prin atingerea de ele. Asa erau, de pilda, hainele si patul celor care au avut scurgere de sange (Lev., cap. 15) sau animalele socotite in Vechiul Testament ca necurate (Lev., 11, 24-25 s.a.).

INVATACELUL: Se mai spune ca menirea trupurilor moarte este sa fie ingropate si a se preface, prin putrezire, in pamantul din care au fost luate, iar nu sa fie sustrase acestei legi a naturii. Caci scris este: “intru sudoarea fetei tale vei manca painea ta, pana cand te vei intoarce in pamantul din care esti luat; caci pamant esti, si in pamant te vei intoarce” (Fac., 3, 19). “Pulberea sa se intoarca in pamant precum a fost, iar sufletul sa se intoarca la Dumnezeu, Care l-a dat” (Ecl., 12, 7). Atunci, de ce tocmai trupurile sfintilor sa le sustragem de la aceasta menire a lor si de la legile naturii care le privesc si pe ele ca si pe orice alta materie ?

PREOTUL: Legea stricaciunii trupurilor moarte este intr-adevar o lege generala, dar, ca orice lege, ea este in primul rand pentru cei pacatosi (I Tim., 1, 9). Neputrezirea trupurilor sfintilor dovedeste ca si legea aceasta – prin exceptiile ce le face – priveste mai mult pe cei pacatosi. De altfel, insasi Biblia ne marturiseste ca exceptii de la aceasta lege au mai fost si ca Dumnezeu, in anumite cazuri, ridica puterea ei. Asa, de pilda, prin voia si puterea lui Dumnezeu, trupul lui Enoh si cel al lui Ilie n-au fost ingropate in pamant spre a putrezi, ci au fost luate in cer, caci Cartea Sfanta zice: “Si a bineplacut Enoh lui Dumnezeu, apoi nu s-a mai aflat, pentru ca l-a mutat Dumnezeu” (Fac., 5, 24) si iarasi : “Nici unul nu s-a facut ca Enoh pe pamant, pentru ca si el a fost rapit de pe pamant” (Int. Sir., 49, 16). Si apostolul Pavel graieste, de asemenea: “Prin credinta Enoh a fost luat de pe pamant, ca sa nu vada moartea si nu s-a mai aflat, pentru ca Dumnezeu il stramutase – caci mai inainte, ca sa-l stramute, el a avut marturie ca a bineplacut lui Dumnezeu” (Evr., 11, 5). Tot asa si despre Ilie ni se spune: “Pe cand mergeau ei (Ilie si Elisei) asa pe. drum si graiau, deodata s-a ivit un car si cai de foc si despartindu-i unul de altul, a ridicat pe Ilie in vartej de vant la cer” (IV Regi, 2, 11; Int. Sir., 48, 12). Despre Melchisedec, apoi, nu avem nici un indiciu in Biblie ca ar fi fost ingropat vreodata, caci era “fara tata, fara mama, fara spita de neam, neavand nici inceputul zilelor, nici sfarsit al vietii” (Evr., 7, 3 ; Fac., 14, 18). Dar peste toate, insusi trupul Mantuitorului, care este intru totul asemenea trupurilor noastre, in afara de pacat (Evr., 2, 17; 4, 5 s.a.), n-a suferit putrezire in pamant si totusi s-a inaltat la cer. Prin urmare, Dumnezeu a facut si face cu trupurile sfintilor exceptie de la legea generala – pe care tot El a dat-o – a ingroparii si putrezirii in pamant. In aceasta privinta, istoria crestinismului inca e bogata in marturii asemanatoare celor din Biblie.

INVATACELUL: Trupurile moarte, daca nu putrezesc mai intai in pamant, nu vor putea invia. De aceea, impiedicand procesul descompunerii lor, oare nu se inlatura posibilitatea invierii lor ? Caci zice sfantul apostol: Dar va zice cineva: Cum inviaza mortii ? Si cu ce trup au sa vina? Nebun ce esti! Tu ce semeni nu da viata daca nu va fi murit. Si ce semeni? Nu trupul ce va sa fie il semeni, ci numai graunte gol, daca se intampla de grau sau de altceva din celelalte; iar Dumnezeu ii da un trup dupa a Sa vointa; fiecarei seminte, un trup al ei… Asa si cu invierea mortilor; se seamana trupul intru stricaciune, inviaza intru nestricaciune; se seamana intru necinste, inviaza intru slava; se seamana intru slabiciune, inviaza intru putere; se seamana trup firesc, inviaza trup duhovnicesc” (I Cor., 15, 35-44; Ioan, 12, 24). Deci este absolut necesar ca trupurile sa putrezeasca in pamant spre a putea invia. Atunci, oare, nu inseamna ca se opresc de la putrezire, si deci de la inviere, tocmai trupurile sfintilor?

PREOTUL; In citatul acesta este vorba de schimbarea pe care trebuie sa o sufere toate trupurile pentru a putea trece, din timp, in vesnicie, adica pentru a putea fi adaptate vesniciei. Schimbarea aceasta se face de obicei prin moarte. Totusi, sunt si exceptii de la aceasta regula, ca Ilie si Enoh, dupa cum ai vazut, si acestia sunt schimbati la trup, fara sa fi trecut prin moarte, precum apostolul zice: “Iata, taina va spun voua: Nu toti vom muri, dar toti vom fi schimbati, deodata, intr-o clipeala de ochi, la trambita de apoi” (I Cor,, 15, 51-52; I Tes., 4, 15-17). Astfel se vede ca Dumnezeu poate gasi si alte cai pentru schimbarea trupurilor noastre, fara a fi pentru toate nevoie sa le treaca, numaidecat, prin moarte si putrezire.

INVATACELUL: Toate trupurile moarte trebuie inmormantate, caci si in Testamentul Vechi, toti dreptii au fost inmormantati iar uneori trupurile lor au fost chiar ascunse tocmai pentru a nu fi venerate. Asa de pilda, despre trupul lui Moise aflam urmatoarele: “Si a murit Moise, robul lui Dumnezeu, acolo, in pamantul Moabului, dupa cuvantul Domnului, si a fost ingropat in vale in pamantul Moabului, in fata Bet-Peorului, dar nimeni nu stie mormantul lui nici pana in ziua de astazi” (Deut. 34, 5-6). Pe atunci iudeii erau inclinati spre idolatrie si usor ar fi putut cadea in aceasta greseala a venerarii trupului lui Moise. Deci, daca i-au ascuns trupul, nu a fost tocmai ca nu cumva, avandu-l inaintea ochilor, sa-l venereze ?

PREOTUL: Si dupa Testamentul Nou. trupurile sfintilor sunt ingropate – ca si ale tuturor crestinilor – si numai acelea din ele care fac minuni sunt dezgropate si li se da o cinste deosebita, dar nu adorare, ca lui Dumnezeu. Prin aceasta cinstire ele nu sunt idolatrizate, caci a venera nu este acelasi lucru cu a idolatriza. In Testamentul Vechi au fost ascunse moastele lui Moise – si poate ale altor drepti – pentru ca iudeii, intr-adevar fiind inclinati spre idolatrie, avandu-l, l-ar fi zeificat ca pe vitelul de aur (Ies. 32, 1 – 35; Deut., 9, 16). Pentru evitarea acestor rataciri, era bine sa ramana ascunse trupurile unor barbati sfinti si drepti, ca Moise, despre care, de altfel, stim ca insusi arhanghelul Mihail cauta sa nu-l lase in stapanirea diavolului (Iudei, l, 9). Pe atunci trupul mort era socotit ca necurat, caci inca nu sosise Hristos cu harul sau sfintitor si deci trupul omenesc era inca nerascumparat de sub stapanirea diavolului.

Iata sa stii si aceasta, ca Biserica a cinstit din primele veacuri osemintele mucenicilor, adunandu-le cu mare evlavie si grija si zidind altarele bisericilor peste ele, iar mai tarziu, ingrijindu-se ca in altarul fiecarei biserici, ca si in sfantul antimis de pe altar, sa puna o particica din sfintele moaste, ceea ce se face pana azi.

Epistola Bisericii din Smirna despre martiriul sfantului Policarp, episcopul acelei cetati (+ 166), spune : “Noi am strans oasele lui ca pe un odor mai scump decat aurul si decat pietrele scumpe si le-am asezat unde se cuvine; aici ne vom aduna cu bucurie si Domnul ne va da noua sa sarbatorim ziua nasterii sale celei mucenicesti, prin cinstirea biruintei si spre intarirea altor luptatori” (Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericeasca, IV, 15). Se intelege ca cinstirea sfintelor moaste se indreapta tot spre Dumnezeu, a Carui putere salasluieste in ele. “Cinstim moartele mucenicilor ca sa adoram dumnezeieste pe Acela, ai Carui ucenici sunt, si cinstim pe slujitori in asa fel, ca cinstea lor sa treaca asupra Stapanului care a zis: “Cel ce va primeste pe voi pe Mine Ma primeste” (Fer. Ieronim, Epistola catre Prezbiterul Ruperiu, 37, I).

de parintele Ilie Cleopa

www.resurse-ortodoxe.ro –

Anunțuri

Despre echipa stiri4u

informare spre transformare

Discuție

Comentariile nu sunt permise.

calendar

Octombrie 2011
L M M M V S D
« Sep   Noi »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  
%d blogeri au apreciat asta: