you're reading...
CULTE RELIGIOASE

CRĂCIUN ÎN ȚARA SFÂNTĂ, VĂZUT DE UN EVREU DIN IERUSALIM

de Lucian Zeev HERȘCOVICI(28-12-2011)

Biserica Nativitatii din Bethlehem, impodobita de Craciun

Mi-am pus adeseori o întrebare. Ce reprezintă Crăciunul pentru mine, un evreu tradiţionalist originar din România, cetățean israelian care locuiește la Ierusalim? Uneori mi-am spus că ar fi o zi ca celelalte. Apoi, m-am gândit că nu este chiar așa. Ceea ce este interesant pentru mine ar fi ceremonialul sărbătorii. Apoi am adăugat că ar mai fi ceva. Este ziua de naștere a unui evreu, Yehoshua ben Iosef. Un evreu de orientare diferită, dar totuși evreu. Un evreu care a reușit – poate fără să iși propună acest lucru – să influențeze o lume, să intemeieze o religie sau, mai bine zis, câteva religii și culturi care au determinat evoluția întregii omeniri. Deși ideile acestui om au fost și au rămas respinse de poporul lui (sau, inițial, de liderii și marii învățați ai săi), el rămâne un om de geniu.  Desigur, printre altele ca urmare a activității și scrierilor urmașilor lui în credință și gândire, care au difuzat învățăturile lui. Ce putem face, uneori geniile nu sunt acceptate de familia, poporul și țara lor, nu sunt potrivite acelei gândiri, care preferă alte genii, alte gândiri, potrivite lor –  și atunci se manifestă în afară, în altă lume.  Ulterior lucrurile au evoluat diferit, iar cei care au adoptat învățăturile acestui om l-au considerat Mântuitor, Fiu al lui Dumnezeu și au pornit împotriva poporului în rândul căruia se născuse, care nu accepta și nu putea accepta această idee. Uneori chiar l-au adoptat pe acest om într-o formă ciudată. În primul an după semnarea acordurilor de la Oslo, în seara de Crăciun, musulmanul Yasser Arafat s-a urcat pe acoperișul Bisericii Nativității din Beith Lehem și a tras cu arma sărbătorește, strigând că Iisus a fost primul palestinian, iar Crăciunul este o sărbătoare palestiniană. Reacția turiștilor pelerini nu a fost de simpatie, așa cum spera Arafat, a cărui zi de naștere era – mi se pare – în aceeași perioadă, ci de groază: ei veniseră să serbeze Crăciunul, ziua de naștere a lui Iisus Mântuitorul lor în cântec și bucurie, nu ziua de naștere a lui Yasser Arafat cu focuri de armă și teroare. Nu știu cum ar fi reacționat evreul Yehoshua ben Iosef , susținător al spiritualității, mărinimiei și iertării, adversar al folosirii forței, la această ”sărbătorire” a zilei lui de naștere. Oare ar fi spus că, dacă cineva îți trage o palmă, să-i întinzi și obrazul celălalt? Sau ar fi fost indignat? După cum nu știu cum ar fi reacționat la faptele prezentate într-un tablou de Marc Chagall, care ilustra Holocaustul într-o formă simbolică, arătând ura antievreiască generalizată, bolnavă, ca și ura anticreștină a naziștilor deveniți păgâni. Sau chiar la faptul în sine, dacă s-ar fi petrecut într-adevăr și el ar fi fost martor ocular. Tema? Un convoi de evrei sunt mânați de soldați naziști spre Auschwitz, spre camerele de gazare. Pe drum convoiul îl întâlnește pe  Iisus crucificat, pe cruce. Un soldat nazist se îndreaptă spre el, pentru a-l da jos de pe cruce și a-l alătura convoiului, pentru a-l trimite și pe el la Auschwitz, în camera de gazare. Doar și el era evreu, nu-i așa? Deci, recunoașterea naziștilor că este  vorba de un evreu pe care voiau să-l distrugă, ca pe orice alt evreu.. Moștenirea lui religioasă și culturală nu avea importanță pentru ei, era evreiască…Uneori simt nevoia să strig, precum scriitorul Isaia Răcăciuni în titlul unui roman scris în perioada Holocaustului, dar publicat abia după cel de al doilea război  mondial: ”Dați-ni-l înapoi pe Iisus!”

ALTĂ   ÎNTREBARE   ȘI   ALTE   REFLECȚIUNI   PERSONALE

Mi-am pus încă o întrebare. Care este poziția Crăciunului, și – prin generalizare – a culturii și religiei creștine la Ierusalim,  Orașul Sfânt pentru cele trei religii monoteiste , în Ierusalimul contemporan, dominat de două culturi și religii: cea  evreiască iudaică și cea arabă  musulmană? Este loc și pentru cultura și religia creștină (sau, pentru culturile și religiile creștine) în acest oraș? Răspunsul subsemnatului este că da, trebuie să fie. Ierusalimul este Orașul Sfânt al tuturor, atât pentru iudaism și islam, cât și pentru creștinism. La fel, Țara Sfântă este sfântă pentru toți. Reprimarea unei religii și a unei culturi este o crimă. În Ierusalim și în Țara Sfântă sunt numeroase biserici, locuri sfinte și urme creștine. Ele aparțin creștinismului, dar și culturii mondiale. Precum și mulți creștini, de toate riturile, fiecare dintre ei devotat bisericii lui, Patriarhatului lui, fie Grec, Latin, Armean, Copt. În fond, creștinismul a apărut în Țara Sfântă, ea rămâne patria lui, centrul lui mondial, strămoșesc. Creștini din întreaga lume vin în Țara Sfântă să vadă locurile sfinte ale religiei lor, să se roage acolo. Pelerinaj sau hagialâc? Același lucru, valabil pentru creștinii de toate riturile, ca și pentru toții evreii și pentru toți musulmanii. Disputele asupra apariției creștinismului – printre care și ideea că ar fi apărut și fără iudaism, datorită numărului imens de zeități păgâne romane, politeismul nemaifiind potrivit societății de la începutul primului mileniu al erei noastre – nu pot șterge rolul Țării Sfinte, al iudaismului și al evreului Yehoshua ben Iosef  în această revoluție istorică. Totuși, atât în Israel cât și în țările arabe vecine lui, Crăciunul este considerat sărbătoarea unei minorități. Un prieten creștin religios, un teolog care se afla la Ierusalim de Crăciun, mi-a spus odată că nu înțelege din ce cauză nu este sărbătorit Crăciunul în mod oficial nici în Israel, nici în țările arabe musulmane: în fond, nu este decât bucuria la nașterea unui copil. Totuși nu am fost de acord în totalitate cu prietenul meu: Crăciunul este sărbătorit peste tot, cel puțin menționat, prezentat la televiziune, deși fără multe detalii teologice, prezentarea limitându-se la aspectul ceremonial. I se poate adăuga acestei sărbători elementul mistic, religios, al Bunei Vestiri, al păstorilor, magilor, stelei, luminii? Nu pot intra în această dispută. Pot menționa doar faptul că lumina este prezentă în toate religiile, rolul ei fiind de a goni întunericul. Ca și speranța, care apare ca o vestire, atunci când se naște un copil, fiindcă un copil înseamnă o speranță. Desigur, este dificil și a stabili ziua exactă a nașterii acestui copil. A fost ea stabilită și memorată pe baza unei dispoziții a unui împărat roman, în ziua soarelui, a solstițiului? Sunt unii teologi și istorici ai religiilor care afirmă că ziua de naștere a lui Iisus Christos (Yehoshua ben Iosef)  ar fi primăvara, nu în ziua solstițiului de iarnă. Nu sunt autorizat să-mi dau părerea în acest domeniu. Pot afirma doar, că teologii romano-catolici o stabilesc în noaptea de 24 decembrie  anul 5 (unii dintre ei vorbesc despre anul 4), pe baza calendarului gregorian. Teologii greco-ortodocși continuă să celebreze Crăciunul după calendarul iulian, deci în ziua de 6 ianuarie. Teologii gregorieni armeni, monofiziți, au altă tradiție, după părerea lor ziua de naștere a lui Iisus fiind la 18 ianuarie. Deci, câteva date și…câteva sărbători. Bine ar fi dacă toți ar sărbători laolaltă,  în fiecare dintre aceste trei zile. Dar acest lucru este imposibil, datorită intereselor patriarhatelor din Ierusalim, a liderilor bisericilor, a unor oameni care nu acceptă punctul de vedere al altora. Este interesant că Biserica Românească din Ierusalim este nevoită să serbeze Crăciunul la 6 ianuarie deoarece este dependentă teologic de Patriarhatul Grec. Totuși, îl serbează de fapt la 25 decembrie, cu ușile închise, deoarece un Sinod al ei a adoptat calendarul gregorian în România încă din anul 1924, de la reforma calendarului. Desigur, ar fi ideal ca toți oamenii, indiferent de apartenența religioasă, să sărbătorească împreună, fiecare atât sărbătoarea lui, cât și sărbătoarea prietenului și vecinului lui. Sau, cel puțin să-și ureze ”Sărbători fericite” reciproc, să se bucure fiecare pentru el însuși, ca și pentru celălalt. În fond, sărbătorile sunt făcute  pentru oameni, nu de dragul sărbătorilor și prin urmare, de ce să nu ne înveselim cu toții, de ce să nu fim ca frații?

BEITH-LEHEM,   NAZARETH,   IERUSALIM

În Țara Sfântă, sărbătorirea principală a Crăciunului are loc la Biserica Nativității din Beith Lehem. Oraș al cărui nume ebraic este ”Casa Pâinii”, menționat în Biblia Ebraică sub forma ”Beith Lechem Yehudah” în cartea Ruth. Deci, dragoste pentru pâine și pace, speranță pentru viață. Orașul de origine al regelui David, nepotul lui Oved, copilul născut din legătura de căsătorie între Boaz și Ruth moabita, convertită la iudaism, devotată fostei ei soacre Naomi. Deci: iudaism și universalitate, dragoste și speranță, victoria vieții asupra morții. Nu este întâmplător: tradiția creștină afirmă, pe baza Evangheliilor că Iisus (Yehoshua) ar fi urmașul regelui David. O formă de afirmare a continuității, bineînțeles problematică, nefiind date complecte, după unele interpretări ideea fiind inexactă, dar – trebuie să adăugăm – fiecare om drept cu credința lui, care trebuie să fie respectată de toți ceilalți oameni, chiar dacă nu sunt dispuși să o accepte, nefiind de acord cu ea. Îmi amintesc de faptul că în copilărie mi se spusese că un creștin poate fi considerat un om drept, cu credință în Dumnezeu, după ce vedem că își face cruce și atunci putem avea toată încrederea în el. Desigur, idee diferită de unele idei actuale ale subsemnatului, dar care merită să fie păstrată, memorată. Revenind la orașul Beith Lehem, menționăm că numele lui a fost transmis de traducerea greacă și de traducerea latină a Bibliei Ebraice sub forma Bethleem, iar în tradiția românească sub forma Vicleim. Chiar și colindul de dinainte de Crăciun este numit Vicleim. În limba arabă, orașul este denumit Bayt Lahme (”Casa Cărnii”), deci tot o memorare a hranei, mai bună. Orașul este situat într-o zonă în care sunt prezenți păstori, ciobani cu oi, în apropiere de Ierusalim.

Conform tradiției creștine, Iisus s-a născut în Grota Nativității, aflată în Biserica Nativității. În acest loc a fost construită o basilică de către împăratul Constantin cel Mare în anul 325 al erei noastre, iar lucrările au fost supravegheate de însăși mama împăratului, Elena. Basilica a fost distrusă după circa 200 de ani de la construirea ei, din vechea clădire păstrându-se numai structura inițială, respectiv cinci naosuri despărțite prin patru rânduri de unsprezece coloane și o mică parte din vechea pardoseală cu un mozaic. Biserica a fost reconstruită de împăratul Justinian,  care i-a adăugat trei abside în formă de treflă, un pronaos și două scări laterale către grotă. În anul 614 al erei noastre, în perioada invaziei persane în timpul regelui Chosroes, biserica a scăpat de distrugere ca prin minune: invadatorii s-au oprit în fața reprezentării iconografice a Regilor Magi în cadrul mozaicului care decora frontonul, deoarece aceștia erau îmbrăcați în costume persane. Ulterior, biserica a supraviețuit, dar a cunoscut unele adaosuri arhitectonice în perioada cruciadelor, precum și în perioada otomană. Grota Nativității este un amplasament relativ mic, cu ziduri placate cu marmoră. Într-o absidă mică, ”Altarul nașterii lui Iisus”, sunt 15 lămpi de argint aparținând diferitelor comunități creștine, atârnate de o stea de asemenea din argint. Grota Nativității este proprietatea Patriarhatului Grec. Ea este legată de alte grote, în care se poate intra trecând prin Biserica Santa Caterina, construită de franciscani în anul 1881. De fapt, creștinii catolici celebrează slujba religioasă de Crăciun în această biserică, neavând acces în alt loc, iar creștinii ortodocși  – în Biserica Nativității la 6 ianuarie.

Sărbătorirea Crăciunului cu o slujbă religioasă specială are loc și la Nazareth (în limba ebraică: Natzereth, păzitoarea), oraș situat în nordul Israelului, la Biserica Bunei Vestiri. In conformitate cu tradiția creștină, această biserică este construită pe locul grotei legendare  în care Maria ar fi primit vestea de la Îngerul Gabriel, că va naște Pruncul. Inițial, pe acest loc a fost construită o basilică, atribuită de asemenea împăratului Constantin și mamei sale Elena. Se pare totuși ca această basilică a fost construită ceva mai târziu, în anul 356 al erei noastre. În aceeași regiune au fost construite și alte biserici, în perioada bizantină și în perioada cruciată, iar mai târziu de către franciscani, pe același loc. Ultima biserică, franciscană, a fost demolată în anul 1955, iar pe locul ei a fost construită actuala biserică, sfințită în anul 1969.

La Ierusalim, Orașul Sfânt pentru cele trei religii monoteiste – iudaismul, creștinismul, islamul – , capitala lor și a Țării Sfinte, precum și a statului Israel, în care se află numeroase biserici, de rituri creștine diferite, sărbătorirea Crăciunului este fastuoasă, dar totuși mai puțin decât cea a Paștelui. Și, bineînțeles, mai puțin fastuoasă decît la Beith Lehem și la Nazareth. Dintr-o conversație cu un prieten bun cunoscător al religiei creștine, motivul ar fi că la Ierusalim ar fost sfârșitul drumului lui Yehoshua ben Iosef  (respectiv crucificarea, moartea, învierea) și nu începutul drumului său. Începutul drumului lui este la Nazareth (vestea nașterii) și Beith Lehem (nașterea). De aceea, fastul este mult mai mare în sărbătoririle din aceste două orașe considerate sfinte de asemenea. Ca în fiecare an, orașele Beith Lehem și Nazareth, precum și porțiuni din cartierele creștine ale Ierusalimului au fost decorate, gătite de sărbătoare. La ferestre au fost așezați brazi de Crăciun, decorați. Într-un loc am văzut – în unul din anii precedenți – decorarea cu becuri electrice a unui brad viu, care crește pe stradă. La Poarta Jaffo , din zidurile orașului vechi, s-au distribuit brazi gratuit tuturor celor interesați, în ajun de Crăciun, ca în fiecare an, de către un reprezentant al primăriei orașului capitală. Tradiție existentă încă din perioada mandatului britanic. Ajutor acordat de primărie celor interesați să serbeze Crăciunul. Respect al autorității de stat, evreiască, pentru această sărbătoare  creștină și pentru practicanții ei. Unele străzi au fost decorate cu ghirlande de becuri simbolice, printre care Steaua Bunei Vestiri de Crăciun. Altele, în cartierele evreiești ale Ierusalimului, au fost decorate cu becuri în altă formă, cea a candelabrelor de Hanuca. Anul acesta, cele două sărbători au coincis în timp. Ocazie pentru manifestarea ecumenismului, a dragostei pentru pace între oameni și religii. În magazinele din cartierele creștine ale Ierusalimului, în special în cartierul creștin din orașul vechi, dintre ziduri, s-au aglomerat mărfuri potrivite să devină cadouri de Crăciun, precum și beculețe destinate a decora brazii,  statuete și desene de sfinți, brazi artificiali ambalați în cutii colorate, păpuși reprezentînd pe Moș Crăciun, ”Santa Klaus”, după cum este numit în cultura anglo-saxonă și americană. Ca și multe alte produse artizanale (sau…foste artizanale), fabricate în China comunistă în serie. Precum și lumânări, artificii, CD-uri cu muzică de Crăciun. Același lucru la Beith Lehem și Nazareth. Mai mult, în urma imigrației evreiești masive din fosta Uniune Sovietică, în cadrul căreia au imigrat în Israel și mulți creștini prin căsătorii mixte intereligioase, asemenea obiecte au apărut și în magazine ”rusești”. Nu numai în Ierusalim, dar și în alte orașe, precum Tel Aviv, Haifa (oraș în care există, oricum, o comunitate creștină arabă destul de mare), și altele. La Beith Lehem, oraș aflat pe teritoriul Autorității Palestiniene autonome, piața din fața Bisericii Nativității a fost gătită sărbătorește. Numită ea însăși Piața Nativității, plină cu magazine destinate turiștilor în mod special. Ocazie bună pentru comercianți de a face ceva afaceri, de a câștiga – și pentru turiștii pelerini de a se bucura, de a-și procura amintiri de Crăciun din Țara Sfântă. Apropo, pentru acești comercianți nu are importanță dacă obiectele de cult sunt creștine, musulmane, iudaice. Ei  le au în magazine pe toate, le vând pe toate, tuturor. O formă de dezvoltare a relațiilor de cunoaștere reciprocă și de împrietenire între oameni, de  a se bucura de sărbători, chiar și de sărbătorile altora, fie și sub forma comerțului. În Piața Nativității din Beith Lehem au apărut cămile decorate (în locul Sfântului Nicolae cel care dă daruri pentru Crăciun), precum și un localnic, probabil actor, costumat în Moș Crăciun. Dintr-o trăsură, striga ”Merry Christmas”, în limba engleză, salutând și binecuvântând turiștii pelerini. Apropo, numărul turiștilor pelerini care au vizitat și vizitează Țara Sfântă, respectiv Israelul și Autoritatea Palestiniană anul acesta cu ocazia Crăciunului este de circa 100.000 de persoane. Majoritatea lor sunt veniți în grupuri, unii în mod individual. Turiști din întreaga lume, de pe toate cele cinci continente. În schimb,numărul creștinilor locali este în scădere datorită presiunii musulmane din teritoriul controlat de Autoritatea Palestiniană, care îi determină pe unii dintre ei să emigreze, să plece pentru a-și construi viața în alte zări ale lumii. Pregătiri și sărbătoriri dinaintea începutului sărbătorii propriu-zise.

SĂRBĂTOARE

În seara de 24 de decembrie, trecerea din  teritoriul israelian în  cel palestinian, de la Ierusalim la Beith Lehem – două orașe vecine – a devenit mai ușoară (bine ar fi să fie așa tot timpul, oamenii să devină prieteni). Au trecut mulți turiști, dar și mulți israelieni dornici să vadă sărbătorirea, ceremonialul fastuos. Patriarhul Latin al Ierusalimului, arhiepiscopul Fuad Twail, a plecat la Beith Lehem pentru a conduce slujba religioasă și festivitățile. Slujba s-a desfășurat ca în fiecare an, în biserica Santa Caterina. Festivități se desfășurau afară, în Piața Nativității. Același ”Moș Crăciun” continua să poftească turiștii și să-i binecuvânteze cu ”Merry Christmas”. La Nazareth a avut loc un carnaval. Televiziunea israeliană a transmis o parte din festivități, astfel ca să poată fi văzute de fiecare. Îmi aduc aminte că, în urmă cu mulți ani, înaintea acordurilor de la Oslo, ”guvernul local” era reprezentat de fostul primar al Ierusalimului, regretatul Teddy Kollek, precum și de faptul că programul era transmis alb-negru: încă nu exista televiziune în culori, iar ”Moș Crăciun” nu putea fi văzut la televizor în halatul lui roșu, ca astăzi, ci într-o culoare ștearsă. Imi amintesc și de singura dată când am plecat la Beith Lehem în seara de Crăciun, din curiozitate, invitat de un prieten, ziarist israelian de limba ebraică și de limba arabă. Era în anul 1974; au trecut mulți ani de atunci, situația politică a devenit mult mai dificilă. Oare va fi mai bună în viitor? Oare serbările de Crăciun ar putea contribui cu ceva la îmbunătățirea situației?

Deocamdată a fost serbat numai Crăciunul catolic și protestant. Biserica Ortodoxă Română din Ierusalim a serbat așa cum a putut. Să așteptăm pentru sărbătorirea Crăciunului ortodox grecesc și rusesc, precum și a Crăciunului armean. Deocamdată, orașele israeliene și palestiniene legate de această sărbătoare și cele în care există comunități creștine continuă să fie gătite de sărbătoare. Desigur că și în legătură cu apropierea anului nou. Turiștii pelerini continuă să vină, comercianții să vândă. Paralelismul între sărbătorile de Hanuca și Crăciun, precum și cu sărbători musulmane continuă. Cu toții caută să se bucure. Să vedem și sărbătoririle viitoare.  Și, în rest, să sperăm în pace și liniște. Nu numai de sărbătortile evreiești, creștine și musulmane, ci tot timpul. Iar tuturor, urări de ”Sărbători fericite” fiecăruia după tradiția, religia și credința lui, precum și urări de an nou bun și fericit, și La mulți ani. Atât calitatea, cât și cantitatea.

sursa http://www.acum.tv/

Anunțuri

Despre echipa stiri4u

informare spre transformare

Discuție

Comentariile nu sunt permise.

calendar

Decembrie 2011
L M M M V S D
« Noi   Ian »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  
%d blogeri au apreciat asta: