you're reading...
EDUCATIE CRESTINA, ORGANIZATII, RESURSE CRESTINE, VIATA CRESTINA

Viaţa ta în Cristos – partea I-a Creşterea în Cristos de Greg Ogden

Viaţa ta în Cristos
de Greg Ogden
Elementele esenţiale ale formării de ucenici

   A fi creştin este simplu. Singurul lucru care ţi se cere este să recunoşti că ai nevoie de un mântuitor şi să primeşti un dar pe care nu-l poţi câştiga şi nici nu-l meriţi.
     Dar dacă afirm că sunt un ucenic, atunci spun ceva despre calitatea vieţii mele de urmaş al lui Isus. A fi creştin înseamnă a recunoaşte ce a făcut Cristos pentru mine; a fi ucenici înseamnă a recunoaşte ce fac eu pentru Cristos.
Cărţile nu fac ucenici, doar ucenicii fac alţi ucenici. Cartea aceasta, însă, este un instrument util celui care are pasiunea şi viziunea de a face ucenici care să facă ucenici.
Este necesar ca în procesul formării de noi ucenici să se aplice câteva elemente esenţiale ale acestui proces:

    1. folosirea Cuvântului lui Dumnezeu, forţa adevărului care schimbă
    2. Duhul Sfânt Se foloseşte de relaţiile transparente dintre ucenicii membri ai grupului
    3. responsabilitatea reciprocă este elementul lipsă din dezvoltarea individual

     Duhul Sfânt va folosi Cuvântul şi părtăşia apropiată a celor care luptă pentru a deveni ucenici şi a transmite ştafeta următorilor ucenici. Fiecare lecţie acest ciclu are următoarea structură: adevăr principal, verset(e) de memorat, studiu biblic inductiv, lectură. Manualul de formare a ucenicilor este structurat pe patru volume / secţiuni, prezentate în detaliu mai jos.

Doriţi să citiţi introducerea
şi una din lecţiile din acest volum?
Click aici!

Creşterea în Cristos
disciplinele spirituale ale ucenicului

     Mântuirea se primeşte prin credinţă, fiind darul lui Dumnezeu. Formarea noastră ca ucenici, însă, este un proces căruia este necesar să ne dăruim cu toată convingerea şi perseverenţa. Vom afla ce este un ucenic şi cum se formează el şi care sunt câteva discipline necesare pentru a deveni ucenic: părtăşia personală cu Dumnezeu, studierea Scripturii, rugăciunea şi închinarea.
Vom învăţa că ucenicul este cel care răspunde prin ascultare totală de chemarea de a-L urma pe Isus. Devenim ucenici printr-o relaţie apropiată cu alţi ucenici, încurajându-ne să creştem împreună în maturitate. Creştem spiritual printr-o relaţie de părtăşie intimă cu Dumnezeu, un obicei regulat şi bine organizat, a cărui formare întâmpină obstacole, ceea ce-l face cu atât mai important.
Ucenic este omul care citeşte, studiază, memorează, înţelege şi aplică Scriptura. Nu avem altă cale obiectivă, îmbibată de puterea lui Dumnezeu de a transforma păcătosul în ucenic asemănător Mântuitorului. Scriptura ne învaţă să ne rugăm şi să ne închinăm în moduri autentice lui Dumnezeu.

Doriţi să comandaţi cartea? Click aici!
Pentru comenzi între 3 şi 15 exemplare se oferă o reducere de 10%, iar peste 15 exemplare 20%!

Anunțuri

Despre echipa stiri4u

informare spre transformare

Discuție

Comentariile nu sunt permise.

calendar

Martie 2012
L M M M V S D
« Feb   Apr »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  
%d blogeri au apreciat asta: