„….Bisericile baptiste sunt locul unde credincioșii se adună să se închine și să se roage lui Dumnezeu. Ele nu se pot transforma în locuri unde se desfășoară activități electorale. Amvoanele bisericilor baptiste sunt locul de unde se proclamă Cuvântul lui Dumnezeu și valorile Împărăției sale. Ele nu pot fi folosite ca platforme pentru promovarea ideilor … Continuă lectura
“Dați, dar, cezarului ce este al cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” Evanghelia după Matei 22:21 Comunicat al Președintelui Uniunii Baptiste din România cu privire la alegerile din țara noastră Iubiți frați și surori, membri ai bisericilor baptiste din România, Primiți salutul conducerii Uniunii Bisericilor Baptiste din Romania în numele Domnului … Continuă lectura
scris de Robert J.Tamasy tradus de Ghirca Lucia-Elena În opinia personală, care invenţii au avut cel mai mare impact asupra umanităţii? Ar fi imposibil să ne rezumăm la o listă, dar, cu siguranţă, printre cele mai semnificative se află inovaţii precum lumina electrică, automobilul, avionul, fibrele sintetice, computerul, Internetul, telefonul mobil. Poate te poţi gândi … Continuă lectura
Din cauza unor motive organizatorice, echipa TK Entertainment și Evenimente Creștine au decis schimbarea locației pentru concertul cu Michael W. Smith din 2 iunie 2012. Concertul va fi susținut la Biserica Agape Timișoara, Calea Aradului nr. 15A. Detalii: 0725.124261 sau bileteconcert@gmail.com sursa http://evenimentecrestine.ro
Într-un articol scris pe 1 mai în Decision Magazine, evanghelistul baptist Franklin Graham, fiul celebrului tele-evanghelist Billy Graham, afirmă că, în calitate de apostol al evangheliei lui Iisus Christos, căsătoriile homosexuale şi avortul reprezintă probleme ne-negociabile. De asemenea, Graham afirmă că niciun creştin nu ar trebui să facă compromisuri de ordin moral, acceptând … Continuă lectura