you're reading...
RESURSE CRESTINE, VIATA CRESTINA

Extemporal la predicatori – Nicolae Geantă

articol preluat din : http://neclintit.com/2012/05/17/extemporal-la-predicatori-nicolae-geanta/
Într-o seară, la Sinaia, am avut cel mai greu extemporal (din carieră) la predicare. Am stat în faţa a zeci de persoane cu… dizabilităţi! Tineri cu cărucioare, femei cu cârje, surori oarbe, bătrâne abandonate şi cu handicap, bărbaţi care vorbesc anevoios, care nu se pot mişca singuri. Persoane chircite, cu degetele încleştate, care trebuie şterse la nas de alţii, care beau apă la fiecare 10 minute, care nu pot sta într-un loc…

Mă gândeam : “Ce să le spui acestor oameni “ciuruiţi?”, mai ales că nu toţi erau creştini.

Uitându-mă la dânşii cum cântă, am început să plâng! “Vom sta până la miezul nopţii, nu ne grăbim”, a spus fratele Ionică dintr-un cărucior. Vasilica, o soră oarbă a recitat Psalmul 32. Din 1988 nu mai vede. Dar învaţă pe de rost părţi întregi din Scriptură! O altă soră fără vedere s-a rugat. Robinetul inimilor a cedat imediat. Lacrimi şi laude. Un bărbat de vreo 50 de ani, dar cu înălţime de copil, a cântat la orgă. Şi vocal. O cântare proprie, cum numai Fanny Crosby ar fi putut scrie. Magnific. Cu un patos mai rar întâlnit. Ionică – liderul grupului, a mărturisit că îşi doreşte aşa de mult să se ridice din cărucior. Nu să meargă, ci să mai poată sta la rugăciune în genunchi. De vreo 20 de ani nu mai poate. Costel, un lucrător al Domnului, în vârstă de 43 ani, a mărturisit că din 1995 rinichii nu-i mai funcţionează. Face dializă de 3 ori pe săptămână. “Uneori stau câte o oră lângă chiuvetă privind cum curge apa. N-am voie să beau. Aţi mulţumit vreodată că puteţi bea apă? Câtă doriţi”.

Am predicat “Nu te da bătut niciodată”. Le-am arătat Biblia mea pe care scrie de vreo 20 de ani : “Born win” (născut învingător). Le-am spus însoţitorilor că “fiecare dintre noi e un înger care zboară cu o singură aripă; de aceea, nu putem zbura bine decât împreună“. “Nu puteţi zbura, decât împreună. Ei, sunt aripa dvs lipsă!”. La sfârşit, o femeie şi doi băieţi tineri (unul în cărucior), s-au predat Domnului. Rugăciunile au fost zgomote guturale, dar lacrimile… arătau pocăinţa.

Extemporalul, l-am trecut cu emoţii. Dar, n-a fost unul clasic, la care să scriu ce-am învăţat eu, ci unul atipic, la care am învăţat nu doar să scriu, ci şi să apreciez cine sunt, şi cum sunt…

După circa 4 ore de “liturghie”, am mulţumit Domnului pentru lecţie! Nimeni nu s-a plictisit, nimeni n-a ieşit pe-afară, nimeni n-a răsfoit cartea de cântări. Nimeni n-a auzit tic-tac-ul ceasului pe perete. Pentru că, a fost o biserică de har, nu una de ceas! Mi-a fost ruşine că nu ştiu pasaje biblice lungi pe de rost, nu folosesc genunchii mai des, nu mulţumesc Domnului pentru că pot bea apă, că pot mânca orice (apoi mă vait de kilograme !), că mă pot şterge singur la gură, că-mi duc eu lingura de ciorbă (la gură şi nu la ureche), că văd Soarele, zăpada şi literele Bibliei…

Le-am mai spus fraţilor la plecare că Moise Melancton, care avea o cocoaşă, a fost întrebat de-un copil ce-are-n spate. “O cocoaşă puiule!”. “Nu, dumneavoastră aveţi o cutie! Într-o zi, se va deschide şi din ea vor ieşi nişte aripi. Cu ele veţi zbura la cer!”.Nu ştiu cum am condus către casă. În nici un cas n-am zburat. Cu ochii în lacrimi, m-am găndit la un nou extemporal: noi, care suntem normali, avem cutie?

Nicolae Geantă

Anunțuri

Despre echipa stiri4u

informare spre transformare

Discuție

Comentariile nu sunt permise.

calendar

Mai 2012
L M M M V S D
« Apr   Iun »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  
%d blogeri au apreciat asta: