you're reading...
CULTE RELIGIOASE, doctrine, POLITICA SI DEMOCRATIE, politici bisericesti

Recunoșterea autorității sau recunoașterea care autorizează ?

articol preluat by

Una din cele mai triste întâlniri din Australia a fost cu un tânăr aflat în vizită din România. M-a oprit după un servici de seară și am stat îndelung de vorbă despre “inspirația“ Bibliei. Convins de niște teologi mai noi din România sau de noi răsuciri ale unor teologi mai vechi, foarte simpaticul meu interlocutor m-a întrebat:

“Și dacă în afara cuvintelor lui Isus și a celor grăite de Ioan sau Petru, ucenici de aproape ai Mântuitorului, toate celelalte scrieri canonice sunt doar niște păreri personale ale lui Pavel sau rezultatul stărilor lui sufletești și relațiilor lui cu diferite grupuri de credincioși din primul veac?“

Am încercat să mă reazăm pe canonicitatea Bibliei, dar mi-a spus că Sinoadele au hotărât așa și s-ar putea foarte bine ca Sinoadele să nu fi avut dreptate. Sau, dacă Sinoadele au dreptul să hotărască, atunci credem în revelația progresivă și asta îl face pe el să creadă că teologia este un flux continuu, cu teologi mult mai complexi și mai complecți care au scris în veacurile de după închiderea canonului. Deci, Biserica trebuie privită ca autoritate supremă în materie de teologie, nu Scriptura, cum susțin evanghelicii. Urmarea firească ar fi că toți evanghelicii sunt “învechiți“ și închistați în învățăturile Bisericii din primul secol, refuzând să ia în seamă celelalte învățături publicate de Biserica istorică de-a lungul secolelor.

Mi-a citat foarte elocvent din scrierile unor oameni cu totul remarcabili din istoria bisericii europene, oameni care au reușit să pătrundă filosofia înaltă și să postuleze adevăruri cu mult deasupra scrierilor lui Pavel. Părerea lui, cât am înțeles-o eu, era că nu ne putem opri la textul Noului Testament ca la ceva normativ și absolut, păgubindu-ne singuri de progresul revelației primite prin acești teologi ai Bisericii istorice.

M-am speriat la început, pentru că nu știam despre astfel de vânturi stârnite în teologia română și printre teologii din România. Omul era foarte inteligent și mi-a devenit în foarte scurt timp foarte simpatic.

Nu cred că ceea ce i-am spus atunci a fost nici clar și nici convingător. Eram obosit după o seară de studiu și total luat prin surprindere de subiectul ridicat de el. Ne-am despărțit promițând că ne vom ruga unul pentru celălalt. Eu am făcut-o și m-am gândit mereu la un răspuns mai bun pe care i l-aș fi putut da atunci.

Fără să vreau să reinventez oul lui Columb, iată o ilustrație care mi-a venit în minte și vă rog pe voi să trageți voi concluziile care derivă din ea.

În ceea ce privește autoritatea Sinoadelor care au stabilit canonul Sfintelor Scripturi:

Să ne închipuim că fiecare dintre noi primește o sumedenie de scrisori în poștă. Majoritatea sunt corespondențe amicale cu prieteni și rude. Printre ele se găsește însă într-o zi o scrisoare oficială de la tribunal sau de la guvernatorul Statului.  Ce vom face cu ea? Fără nici o îndoială că o vom pune deoparte și-i vom acorda o atenție aparte. De ce? Pentru că ea reprezintă o comunicare din partea unei autorități superioare față de care vom da socoteală, iar comunicarea și conformarea noastră la prevederile scrisorii nu sunt opționale, ci obligatorii. Ce înseamnă asta? Poate însemna una din două lucruri: sau că recunoaștem autoritatea scrisorii sau că recunoașterea noastră îi dă autoritate? Ce ar fi dacă am prefera să o neglijăm în detrimentul alteia? Ce s-ar întâmpla dată am prefera să-i acordăm alteia o autoritate supremă asupra vieții noastre? Ce s-ar întâmpla dacă am da credit sfatului unui prieten care ne-ar sfătui să nu luăm prea în serios scrisorile venite de la tribunal sau de la guvernatorul Statului?

Vedeți, cam asta cred eu că au făcut Sinoadele. Selecția lor nu A DAT autoritate scrierilor Noului Testament, ci doar A RECUNOSCUT autoritatea lor. Din momentul în care recunoști o scrisoare cu autoritate te supui tu însuți acestei autorități, te smerești înaintea ei și o așezi deasupra tuturor celorlalte preferințe sau acțiuni ale tale.

Scrierile Noului Testament nu sunt autoritative pentru că au fost hotărâte de Sinoade, ci au fost recunoscute de Sinoade pentru că au autoritate divină.

Scrierile Noului Testament sunt inspirate în sensul că fiecare iotă din ele este acolo unde a vrut-o Dumnezeu, chiar și atunci când conținutul unei anumite expresii este o părere sau o luare de cuvânt a Diavolului! Sinoadele nu AU DAT autoritate cărților inspirate, ci doar LE-AU RECUNOSCUT caracterul INSPIRAT. Prin aceasta, ele sunt unice, nerepetabile și necompletabile.

În ceea ce privește autoritatea unor teologi și teologii apărute după încheierea canonului Sfintelor Scripturi:

În limbajul și porunca apostolică a lui Ioan din 2 Ioan 7-11, obligația noastră nu este să umblăm după revelații mai recente, ci să RĂMÂNEM în ceea ce ni s-a dat odată pentru totdeauna:

“Căci în lume s’au răspîndit mulţi amăgitori, cari nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antihristul! Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină.  Oricine o ia înainte, şi nu rămîne în învăţătura lui Hristos, n’are pe Dumnezeu. Cine rămîne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul.  Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă, şi să nu-i ziceţi: ,,Bun venit!“ Căci cine -i zice: ,,Bun venit!“ se face părtaş faptelor lui rele“.

Vânturi noi de învățătură au mai fost și vor mai veni. Noi trebuie însă să clădim doar pe “temelia apostolilor și proorocilor“ (Rom. 15:15, 16:25).

“… fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos“ (Efes. 2:20).

Orice teolog se validează sau se invalidează prin confruntarea lui cu textul sacru al Noului Testament. Orice altă Evanghelia a fost, este și trebuie să rămână “ANATEMA“:

“Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sînt unii oameni cari vă tulbură, şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v’am propovăduit-o noi, să fie anatema!  Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema! “ (Gal 1:7-9).

comentarii aici

About echipa stiri4u

informare spre transformare

Discuție

Comentariile sunt închise.

calendar

Decembrie 2012
L M M M V S D
« Noi   Ian »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  
%d blogeri au apreciat asta: