you're reading...
CULTE RELIGIOASE, POLITICA SI DEMOCRATIE, STIRI CRESTINE

Libertatea Religioasă garantată la locul de muncă

În urmă cu câtva timp am scris un capitol pentru un volum colectiv, capitol  intitulat ”Reglementări juridice actuale privind libertatea religioasă în Uniunea Europeană”. Continentul European este locul în care s-au născut primele documente consacrate garantării în mod concret a principalelor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. Documentele actuale l-a care m-am referit sunt: Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Carta Social Europeană, Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.

Articolul 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului urmărește aceeași structura ca celelalte articole, şi anume primul aliniat enumeră drepturile conferite, iar în al doilea sunt specificate situaţiile de restrângere al acestor drepturi prin următoarea formulare:
Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea, în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi prinîndeplinirea ritualurilor.
Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor  restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
În esenţă prin acest articol al Convenţiei se reglementează atât conţinutul dreptului la libertate religioasă, adică libertatea religioasă în sine, cât şi condiţiile de manifestare şi limitare a acestei libertăţi, adică două componente ale aceluiaşi drept. Astfel că “libertăţile înscrise în acest text prezintă un aspect intern şi unul extern”, ambele aspecte fiind esenţiale şi interdependente în realizarea unei libertăţi religioase autentice.
Un exemplu concret de garantare a manifestării libertății religioase în Europa îl constituie cazul Nadia Eweida împotriva Marii Britanii dezbătut la Curtea Europenă a Drepturilor Omului în Ianuarie 2013. Potrvit Cristian Post[1]  Nadia Eweida  lucra pentru compania britanică British Airways în compartimentul check-in la Aeroportul Heathrow din Londra. Eweida a mărturisit că i s-a cerut de către companie să își acopere colierul  în formă de cruce pe care îl purta la gât în timpul programului de lucru. În același timp compania aeriană a făcut concesii pentru unii angajați, cum ar fi hindușii și musulmaii, care poartau  rochii reglementate religioase sau alte accesorii cu  simbole religioase, creștinii ne beneficiind de același tratament. Această cerință are evident un caracter discriminatoriu.

Pe 15 ianuarie Curtea Eropeană a Drepturilor Omului a considerat că Marea Britanie a încălcat dreptul Nadia Eweida la libertatea de religie în conformitate cu articolul 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care precizează clar că orice persoană  își poate ”manifesta religia sau convingerea, în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi prin îndeplinirea ritualurilor”. Așa cum a fost arătat ”libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor  restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”. Această victorie este un pas înainte foarte important pentru garantarea și protejarea libertății religioase în Europa.

Oare la noi în țără câte astfel de cazuri de nerespectare a libertății religioase ar fi?


About echipa stiri4u

informare spre transformare

Discuție

Trackbacks/Pingbacks

  1. Pingback: Noi propunem, voi citiţi…dacă doriti (4) « Aradul Evanghelic - 02/11/2013

calendar

Ianuarie 2013
L M M M V S D
« Dec   Feb »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  
%d blogeri au apreciat asta: