you're reading...
BUSINESS, CULTE RELIGIOASE, EDUCATIE CRESTINA, familie, VIATA CRESTINA

„Săptămâna Căsătoriei România” 7-14 februarie 2013- Scrisoare către biserici

Dragi slujitori ai lui Dumnezeu,

banner

Probabil că unii vă mai amintiţi de săptămâna dedicată familiilor la începutul acestui an. M-aş bucura să vă deschideţi agenda şi dacă nu aţi făcut-o încă să vă planificaţi evenimentul acesta şi pentru anul 2013. Din felul în care este prezentat evenimentul şi din experienţa anilor 2011 si 2012, sunt convins că ocazia aceasta nu trebuie neglijată. Prin promovarea care i se face şi prin materialele oferite evenimentul ne vine în ajutor. Consider că şi evenimentul acesta acesta poate şi trebuie să fie folosit de fiecare biserică locală, de fiecare familie creştină şi de fiecare familie a slujitorilor bisericești pentru a ajuta familiile să cunoască mai bine voia lui Dumnezeu. Toţi spunem, şi este adevărat, că familiile trebuie să îşi întărească relaţiile pe verticală şi pe orizontală. Să folosim deci şi ocazia aceasta pentru a ne împlini bine misiunea. Cei care au fost implicaţi în anul acesta au văzut că merită.

Recomandările mele ar fi următoarele:

  1. Planificaţi.  Stabiliţi de pe acum în agenda bisericii această săptămână 7-14 februarie 2013 pentru evenimente în folosul familiilor.
  2. Rugaţi-vă.  Începeţi să vă rugaţi pentru aceste evenimente. Rugaţi-vă în particular, rugaţi-vă cu familia şi cu biserica.
  3. Gândiţi-vă la ceea ce doriţi să faceţi în biserica voastră şi în localitate. Se pot face foarte multe lucruri şi în biserică şi în afara ei. Cred că inclusiv conducerea locală vă poate ajuta. Dacă nu cu altceva, măcar să vă dea gratuit un spaţiu public pentru întâlnire. 
  4. Delegaţi.  Stabiliţi un responsabil pentru acest eveniment. Delegaţi nişte oameni care să se implice în diferite proiecte. Dacă ştiu din timp, ei se pot gândi concret şi îşi pot planifica mai bine lucrurile. O informare din timp le oferă posibilitatea de a culege informaţii şi de la alţii.

Personal v-aş recomanda să prindeţi în planurile dvoastra:

  1. Predici.  Lucrul acesta se poate face în biserici. Aveţi cel puţin duminica din 10 februarie 2013.
  2. Studii.  Putem ţine studii cu familiile din biserică şi cu cele din afara ei. Se pot ţine studii în grupe mici, în conferinţe, sau în biserici.
  3. Ocazii de consiliere.  Acestea pot fi premaritale şi maritale. Ele pot fi făcute în locuri diferite.
  4. Evenimente speciale.  Ele pot fi şi este bine să fie şi publice, ţinute în cămine culturale, case de cultură, săli festive etc. Putem face prezentare de carte, conferinţe, film creştin, o cină romantică etc. Cinele romantice cu familiile pot fi servite la biserică, în cantine, restaurante, săli de nunţi etc. Vizionarea unui film creştin pe tema familiei poate avea loc in domenii private sau publice. Expoziţia de carte creştină poate fi în librării, la locurile de întâlnire sau la biserici.
  5. Implicări în masmedia.  Se pot da anumite interviuri la radio, se pot da materiale la ziarele locale sau unde aveţi posibilitatea.

Echipa „Săptămâna Căsătoriei România” poate mediatiza evenimentele organizate de dumneavoastră pentru familii în perioada 7-14 februarie 2013 publicându-le pe site-ul proiectului www.MarriageWeek.ro. În acest sens vă rugăm să înscrieți evenimentele dvs. (data, ora, locul, Etc.) pe site-ul național de mai sus până la 4 februarie 2013.

Vă doresc mult har în tot ce faceţi. Pentru mai multe detalii şi idei practice puteţi accesa www.MarriageWeek.ro

Cu dragoste creștină,

Viorel Iuga – Arad

sursa www.MarriageWeek.ro

About echipa stiri4u

informare spre transformare

Discuție

Comentariile sunt închise.

calendar

Februarie 2013
L M M M V S D
« Ian   Mar »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728  
%d blogeri au apreciat asta: