you're reading...
POLITICA SI DEMOCRATIE

Wall Street Journal propune: Ben Carson, preşedinte SUA

Discursul lui Ben Carson la Micul Dejun cu Rugăciune a atins cu siguranţă o coardă sensibilă a americanilor, dacă jurnaliştii de la Wall StreetJournal scriu că şi l-ar dori drept preşedinte.

Foto: hub.jhu.edu„Ben Carson, preşedinte”, titrează un editorial publicat la scurt timp după ce neurochirurgul şi-a susţinut discursul „incorect politic” atacând câteva dintre reformele cheie ale preşedintelui Obama, de faţă cu acesta. „Poate că neurochirurgul de la Johns Hopkins nu e corect politic, dar este cel mai aproape de corectitudine dintre toţi (politicienii n.r.) pe care i-am auzit în ultimii ani buni,” conchide editorialul.
Viziunea lui Carson despre sistemul de educaţie, economia SUA şi reformarea sănătăţii a avut nu doar un puternic ecou biblic, ci şi un semnificativ impact politic.
Primul care a reacţionat a fost Obama, al cărui limbaj nonverbal din timpul discursului lui Carson a părut, spun unii, să oglindească reacţiile lui de la prima dezbatere televizată cu Mitt Romney.
Apoi, conservatorii nu doar că l-au aplaudat pe Carson la scenă deschisă în timpul discursului, dar l-au aclamat şi ulterior pe toate canalele media accesibile, inclusiv pe Twitter. „În sfârşit un conservator independent decide să ducă acest discurs pe terenul politic, aşa cum face şi Obama. Da, am avut o voce. Benjamin Carson,” posta politicianul conservator David Limbauch pe Twitter, citat de Twitchy.com.

Republicanii de la Fox News (vezi galeria video), au profitat de moment şi i-au adresat lui Carson întrebarea pe care mulţi o aveau în minte, dar nu au avut ocazia să o rostească. „Aţi candida la preşedinţie?”, fiindcă „eu v-aş vota”, i-a spus prezentatorul emisiunii Hannity, difuzată vineri seara. Carson i-a răspuns că „dacă ar fi pus deoparte câte o monedă, de fiecare dată când i-a fost sugerat să candideze, acum ar fi avut suficienţi bani să îşi finanţeze campania”. Însă neurochirurgul nu a exclus totuşi posibilitatea de a candida. „Dacă Dumnezeu m-ar lua de guler şi m-ar pune să fac asta, aş face-o”, a adăugat Carson.

 

Totuşi, între a nu exclude posibilitatea şi a face efectiv pasul, este o distanţă destul de mare pe care ar avea-o de trecut medicul care şi-a apreciat discursul doar ca pe unul „logic”, „de bun simţ”, dar nepartizan.

Aceasta a fost a doua ocazie în care Carson a susţinut discursul principal în cadrul evenimentului Mic Dejun cu Rugăciune. Carson s-a adresat pentru prima dată publicului prezent la întrunire, în 1997, în timpul administraţiei Clinton.

În cele din urmă, candidatura lui Carson la preşedinţia Statelor Unite ar însemna şi ca Mâini înzestrate, filmul despre viaţa lui (inspirat din cartea omonimă şi avându-l pe Cuba Gooding Jr. în rolul principal) să necesite un nou final.

SURSA AICI

About echipa stiri4u

informare spre transformare

Discuție

Comentariile sunt închise.

calendar

Februarie 2013
L M M M V S D
« Ian   Mar »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728  
%d blogeri au apreciat asta: