you're reading...
EDUCATIE CRESTINA, familie, RESURSE CRESTINE, VIATA CRESTINA

Cum vad copiii cearta sau divortul in familie

Scris de

Multii copii cresc in familii in care se ajunge deseori la certuri. Ei sunt martori la tipete, tensiuni, gelozii, reprosuri tacite sau critica intre parinti. Adeseori nu se opresc la  violenta psihica ci se ajunge la violenta fizica si agresiune. In decursul timpului multi parinti divorteaza. Deseori doar in momentul divortucopiiilui parintii isi fac griji cu privire la starea de bine a copiilor. Si uita ca  despartirea s-a intamplat in realitate cu multi ani inaintea divortului.

Copiii simt cu mult timp inainte ca parintii nu se mai inteleg. Efectele asupra copiilor nu incep cu ziua divortului ci cu mult mai devreme. Chiar daca parintii sunt divortati sau inca nu ori au intentia sa divorteze, copiii lor traiesc cu frica permanenta ca parintii lor ar putea sa inceteze, sa se iubesca si sa se desparta. Nu toti copiii reactioneza similar la o astfel de amenitare. Felul si intensitatea reactiei depinde de personalitatea copilului si de tipul conflictului dintre parinti si cum il gestioneza acestia . In afara de aceasta, un mare rol il joaca pe ce pozitie fraternala se afla copilul, ce varsta si sex are si cata sustinere primeste din partea altor persoane ca de exemplul bunicii, prietenii sau rudele.

Reactiile copiilor

Exista diferite reactii pe care copiii le pot dezvolta in familiie cu conflicte. O reactie larg raspandita este sa preia responsabilitatea asupra lor pentru starea de bine a parintilor. Copilul simte ca parintii nu se mai inteleg, sunt nefericiti si face tot posibilul sa inchege relatia parintilor. O posibilitate este sa devina foarte cuminti si sa produca prin asta cat ma multa bucurie parintilor. Acest copil este permanent preocupat de parintii sai ca sa le fie bine, unul cu celalalt. Cei mici, le fac permanet parintilor cadouri, in timp ce copiii mai mari pot pregati o masa buna sau le fac cadou de exemplu cupoane preplatite pentru „o seara in doi”. Acesti copii devin parintii propriilor lor parinti si au grija de parintii lor.

Mai efectiva s-a dovedit o metoda drastica pentru impacarea parintilor, asa numita „dezvoltare de simptom”. Copiii care aleg aceasta strategie,  dezvolta fara un motiv vizibil, simptome  – adica probleme – care sunt foarte apasatoare pentru parinti. Acestea pot fi din domeniul sanatatii fizice sau sufletesti, fie ca sunt la gradinita sau la scoala. Cu cat o tema este mai importanta pentru parinti: mancarea, somnul, scoala sau sanatatea, cu atat este mai potrivita pentru dezvoltarea simptomului deoarece asa copiii castiga intreaga atentie si grija a ambilor parinti. Indata ce acestia sunt ingrijorati de starea de bine a copilului lor,  ei pun deocamdata propriile probleme pe loc secundar, pentru a se ocupa de copil.

Cu forte unite incerca sa „dreaga” copilul… Copilul insa va avea grjia sa nu renunte la simptom deoarece nu vrea sa pericliteze cu nici un pret reunificarea parintilor sai. Pentru acesta merita chiar sa pastreze simptomele. Din aceasta tendinta de preluare a responsabilitatii, la copii, deriva o alta reactie data de conflictele parentale si anume sentimentul de vina. Exista 2 feluri: unul, este de a fi vinovat pentru dificultatile parintilor. Acest sentiment de culpabilitate se lasa usor inlaturat atunci cand parintii discuta deschis si clar cu copilul si ii arata ca conflictele parentale nu au nimic de-a face cu aceasta.

Mai greu de inlaturat este al doilea fel de vina,  pe care copilul o ia asupra sa. In acest caz, copilul observa, ca nu este in stare sa salveze relatia parintilor si se simte culpabil de nereusita. Vina ia nastere pe baza mentionatului sentiment de responsabilitate fata de parinti. Pe acesti copii, nu-i ajutam  explicandu-le ca nu-i necesar ca ei sa preia responsabilitatea. Ei se simt usurati abia atunci cand simt si traiesc aievea sentimentul ca parintii lor isi rezolva conflictele cu resposabilitate si preiau ei insisi (parintii) responsabilitatea. Atunci cad parintii ii dovedesc ca isi dau silinta de a-si salva relatia, copilul  nu mai trebuie sa preia sarcina asta. O solutie ar fi ca in urma certurilor solutionate sa i se comunice copilului solutia sau drumul ales. Important este si ca parintii sa evite sa atraga copilul in conflicte sau sa-i ceara sfatul. Este un mod care obliga copilul sa fie intr-o pozitie careia nu-i poate face fata si aici el se va simti fortat de a prelua responsabilitate si va dezvolta sentimente de vina. Pot prelua sentimente de vina si copiii care stiu ca nasterea lor nu a fost planificata. Ei cred adeseori ca au deranjat relatia parintilor prin simpla lor existenta.

Conflicte de loialitate

Cand unul dintre parinti se exprima negativ in fata copilului cu privire la celalalt parinte se observa efecte devastatoare pentru ca copilul ajunge intr-un conflict de loialitate. Este fortat sa se alieze cu o parte sau cu cealalta, pentru a fi loial fata de un parinte si de cele mai multe ori cu acela care are dreptul tutelar. Aceste coalizari dintre un parinte si copil il duc la un sentiment „de a fi rupt in doua intre parinti”, crezand ca trebuie sa se decida pentru o parte paternala sau alta. Acest lucru nu este posibil deoarece pentru copil atat mama cat si tatal ii sunt la fel de dragi si de importanti si se poate ajunge la tulburari masive la nivel fizic sau psihic.

Deoarece fiecare copil isi iubeste parintii si are nevoie de ei, independent de faptul ca acestia se comporta iubitor sau nu. Nu doreste si nu vrea sa fie nevoit sa decida intre ei. Se uita adeseori ca mama si tatal vor ramane mereu mama si tata pentru copil chiar daca acestia s-au purtat rau, l-au neglijat sau respins. Chiar si un copil care nu si-a vazut niciodata tatal, stie ca are unul. Are in emotionalitatea sa o imagine despre acest tata, are o relatie proprie cu el, si are nevoie de el. Desi aceste sentimente sunt adeseori un amestec de dragoste si furie, ele sunt totusi prezente chiar si daca uneori avem impresia ca un copil este indiferent fata de un parinte sau ambii. Acest fapt este de multe ori o protectie pe care copilul si-a cladit-o, deoarece gandul la persoana pierduta este prea dureros. Este posibil sa prezinte aceasta indiferenta doar pentru a fi lasat in pace sau pentru a nu produce griji. Din acest motiv este foarte important ca in timpul despartirii si in urma acesteia, ambii parintii sa-si dea silinta de a mentine o relatie intensiva cu copilul lor.

Chiar daca exista greutati ca de exemplu amenintari din partea parintelui cu drept de custodie sau piedici de alt fel, acestea nu trebuie sa duca la interiorizare sau resemnare. Doar astfel i se poate da copilului siguranta ca parintii sai nu il vor parasi chiar daca ei nu mai traiesc impreuna.

Efectele conflictelor asupra dezvoltarii copiilor

Studiile stintifice cu privire la  „efectele conflictelor paternale asupra dezvoltarii copiilor” arata ca: „Nu despartirea sau divortul in sine, sunt cauza pentru aparitia problemelor copiilor ci conflictele dintre parinti si legat de acestea, ele sunt cele care duc la tulburari comportamentale”. Urmatoarele rezutate confirma acesta afirmatie:

1)    Apar mai multe tulburari comportamentale la copiii ai caror parinti s-au despartit prin divort decat la cei ai caror parinti au fost despartiti printr-un deces.

2)    Copiii care provin din familii cu multe conflicte, care insa nu traiesc despartite reprezinta mai multe probleme comportamentale decat cei care vin din familii care sunt despartite dar unde nu exista conflicte majore.

3)    Casniciile divortate cat si casniciile conflictuale intacte, duc la tulburari asemanatoare la copiii,  cu predilectie la comportament agresiv si la retragere in sine.

4)    Copiii ai caror parinti au divortat si care in urma divortului continua sa-si perpetueze conflictele, au probleme mai mari decat copiii ai caror parinti s-au oprit sa se certe dupa divort.

5)    Multe dintre problemele pe care le au copiii sunt prezente mult inainte de momentul divortului, deoarece familia s-a „rupt” mult mai devreme.

Vedem ca problemele de comportament ale copiilor apar pe baza conflictelor multiple din familia de origine, indiferent daca se ajunge la un divort sau nu. De aici se poate deduce ca un risc mai mare il au copiii din familiie cu multe conflicte si ei sunt expusi de a prezenta tulburari fata de copiiii din famili divortate unde tensiunile s-au diminuat.  Asta nu inseamna ca in cazul unor conflicte dificile, parintii sa ajunga la divort pentru ca pentru copil este important de a-i avea pe ambii parinti acasa si de a vedea ca ei stiu sa isi rezolve problemele constructiv. Trebuie atrasa atentia ca exista multi specialisti care-i pot ajuta pe parinti in astfel de situatii. Rezultatele studiilor contin urmatoarele sfaturi:

1)    Parintii trebuie sa-si dea silinta sa atraga copiii cat mai putin posibil in conflictele lor. Atunci cand cei mici sunt martortii conflictelor, sa li se comunice rezolvarea.

2)    Cel putin in fata copilului sa prezinte unitate in metodele educative.

3)    Fiecare dintre parinti sa mentina individual o relatie buna cu copilul sau.

4)    Parintii sa tinda spre o relatie buna cu partenerul divortat.

Sursa:

„Tine-ma strans si lasa-ma liber” Fari Khabirpour, Nadi Hofmann

Surse Bibliografice:

Bettner, Betty Lou & Lew, Amy: Kindern eine Chance geben (SA DAM COPIILOR O SANSA). München 1992

Saint-Exupéry, Antoine: Der kleine Prinz. (MICUL PRINT) Düsseldorf 1956 Dinkmeyer, Don & McKay, Gary D.: STEP. The Parent’s Handbook (MANUALUL PARINTILOR). 1989

Dreikurs, Rudolf & Seitz, Vicki: Kinder fordern uns heraus. (COPIII NE PROVOACA)Stuttgart 1992

Dreikurs, Rudolf: Selbstbewusst. Die Psychologie eines Lebensgefühls. (SIGUR PE SINE – PSIHOLOGIA UNUI SENTIMENT VITAL) München 1996

Dreikurs / Grunwald / Pepper: Lehrer und Schüler lösen Disziplinprobleme, (PROFESORII SI ELEVII REZOLVA PROBLEME DE DISCIPLINA)  Weinheim 1995  Dreikurs, Rudolf / BlumenthaI, Erik: Eltern und Kinder – Freunde oder Feinde (PARINTII SI COPIII – PRIETENI SAU DUSMANI ) •Stuttgart 1989

Gibran, Khalil: Der Prophet, (PROFETUL )Freiburg 1998

Gordon, Thomas: Familienkonferenz. (CONFERINTA DE FAMILIE)  Hamburg 1974

• Palazzoli, Mara Selvini: Die psychotischen Spiele in der Familie, (JOCURI PSIHOTICE IN FAMILIE)  Stuttgart996

Popov-Kavelin, Linda / Popov, Dan / Kavelin,John: The Virtues Guide. A          Family Handbook. (GHIDUL VIRTUTILOR • UN MANUAL PENTRU FAMILIE) Fountain Hills 1995 •

Schoenaker, Theo & Julitta / Platt, John M.: Mit Kindern in Frieden leben, (SA TRAIM IN PACE CU COPIII) Sinntal-Züntersbach 1999 . Ziele der Kindererziehung

Textzusammenstellung. (TELURILE EDUCATIEI COPIILOR; CULEGERE DE TEXTE) Hofheim/Ts. 1979

AUTORII

Fari Khabirpour – nascut in 1951 si-a petrecut copilaria si tineretea in Luxemburg. Studiul Psihologiei si Pedagogiei la Universitatea din Zürich. Doctorat sub conducerea prof. dr. Karl Widmer. Formarea terapeutica la „Alfred Adler-Institut” Zürich. Multi ani Coordonator,  Presedinte si Terapeut Analitic Formator, al Societatii Luxembrugheze de Psihologie Individuala, dupa Alfred Adler. Multi ani profesor la “Institut des Etudes Educatives et Sociales”  in Luxemburg. Conducator al Satului de „Copii S.O.S.” din Luxemburg. Mai multi ani, coordonator al specializarii profesionale pentru educatori la “Entente des Foyers de Jour”, in Ministerul Familiei din Luxemburg. In prezent, Fari Khabirpour activeaza ca director in Ministerul Educatiei din Luxemburg in Departamentul de Pshiologie Scolara. A devenit cunoscut opiniei publice prin numeroase prelegeri, in tara si strainatate si printr-o  serie de emisiuni la radio, despre educatia copiilor. Fari Khabirpour este casatorit din 1974 si este tatal a trei copii.

Nadi Hofmann a studiat Psihologia la Heidelberg. Din 1996, este psiholog scolar si profesoara la Scoala Internationala Townshend  din Cehia. In prezent, ea isi da doctoratul in domeniul Psihologiei Pedagogice. – copiii

About echipa stiri4u

informare spre transformare

Discuție

Comentariile sunt închise.

calendar

Martie 2013
L M M M V S D
« Feb   Apr »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
%d blogeri au apreciat asta: