you're reading...
CULTE RELIGIOASE

PAPA FRANCISC, plusuri şi minusuri în presa internaţională

SURSA

REALITATEA.NET

Alegerea cardinalului Bergoglio ca Suveran Pontif este o recunoaştere a faptului că viitorul bisericii nu stă în Europa, sau nu numai în Europa. Numirea lui trebuie recunoscută drept momentul latino-american. Totodată, alegerea sa este un semn de cotitură, o invitaţie la schimbare pentru întreaga Biserică, relevă joi presa internaţională.

Papa Francisc 1, Jorge Mario Bergoglio

Papa Francisc 1, Jorge Mario Bergoglio

Papa Francisc este într-un fel un pontif care face istorie, primul din ordinul iezuit şi primul Papă din America Latină. Dar cardinalul Bergoglio este, de asemenea, o alegere convenţională, un teolog conservator de origine italiană care sprijină cu fermitate poziţiile Vaticanului cu privire la avort, căsătoria gay, hirotonirea femeilor şi alte probleme majore care trimit la conflicte aprinse cu preşedinta de stânga a Argentinei, scrie New York Times.

În pofida unor critici care i se aduc – a fost acuzat că a ştiut despre abuzurile din perioada dictaturii din Argentina – mulţi îl laudă în calitate de apărător pasionat al săracilor şi celor lipsiţi de drepturi. Deşi se opune Teologiei Eliberării, pe care o vede iremediabil contaminată de ideologia marxistă, cardinalul Bergoglio a subliniat necesitatea de a ajunge la cei săraci, iar în calitate de cardinal de Buenos Aires a supravegheat serviciile sociale sporite şi evanghelizarea în cartierele defavorizate.

„Sunt încurajat de această alegere, o văd ca un angajament pentru o biserică a simplităţii şi idealurilor ecologice”, a declarat Leonardo Boff, unul dintre fondatorii Teologiei Eliberării. Mai mult, a subliniat Boff, cardinalul Bergoglio vine din lumea în curs de dezvoltare, ”din afara zidurilor Romei”.

Potrivit Financial Times, noul lider al Bisericii catolice are nevoie de competenţele unui manager modern. Pe umerii Papei apasă o povară mare, având în vedere că domeniul său spiritual se întinde în toate colţurile pământului, dar autoritatea sa este limitată la 0,44 km pătraţi de teren cunoscut sub numele de Cetatea Vaticanului. Cetatea-stat se află în centrul nevralgic al unei credinţe vechi de 2.000 de ani, care a rezistat la fiecare test la care a fost supusă şi care astăzi cere loialitate unui număr de aproximativ 1,2 miliarde de credincioşi.

Cu toate acestea, Sfântul Scaun a apărut tot mai puţin în măsură sau nedoritor de a stinge ”incendiile” care au izbucnit în dieceze îndepărtate sau aproape de casă, relevă FT. Din acest motiv, cardinalii care l-au ales pe Bergoglio vor spera ca, în afara faptului de a fi un comunicator talentat, ca Ioan Paul, sau un teolog respectat, ca Benedict, Francisc să fie şi un administrator eficient, modernizator, aşa cum niciunul dintre cei doi predecesori nu a fost, consideră FT.

Pericolele inerente într-o Curie nereformată, birocraţia Vaticanului, au fost ilustrate în timpul Pontificatului lui Benedict de scandalul „Vatileaks”, care a dezvăluit structuri de putere sacerdotale în care acţionau personalităţi uneltitoare şi care, oricât de haotice s-au dovedit, au decurs din secole de neglijare.

Cardinali americani şi comentatori s-au numărat printre susţinătorii cei mai proeminenţi ai schimbării radicale. ”Există structuri şi tendinţe care afectează eficienţa Curiei”, a declarat luna trecută cardinalul Joseph Tobin de Indianapolis, pentru Criterion, ziarul arhidiecezei lui. Părerea sa este împărtăşită de Thomas J. Reese, un autor iezuit şi expert în Biserica modernă. „Curia actuală nu este nici măcar o birocraţie demnă de secolul al XIX-lea. Este un tribunal din secolul al XVII-lea”, a scris el pe 12 martie în ” National Catholic Reporter”.

Consecinţele au fost prejudiciabile. De exemplu, incapacitatea lui Ioan Paul şi Benedict şi a personalului lor de a elimina malpraxisul la Banca Vaticanului a rezultat parţial dintr-o lipsă majoră de expertiză financiară într-o birocraţie cu prelaţi, mai degrabă decât cu funcţionari publici profesionişti.

Aceste puncte slabe reflectă şi sistemul autoritar de conducere al Sfântului Scaun, o tradiţie consolidată prin proclamarea în 1870 a dogmei infailibilităţii papale. Ioan Paul şi Benedict au văzut fiecare nevoia unei mâini ferme centralizatoare la vârful Bisericii, o structură de autoritate capabilă să reducă la tăcere disidenţa şi să dreneze tendinţele liberale care au izbucnit la Conciliul Vatican II, care a abordat modul în care ar trebui să interacţioneze catolicismul cu lumea modernă.

Toţi cardinalii din Conclav au fost aleşi de Ioan Paul şi Benedict dintr-o perspectivă conservatoare social şi teologică. Acest lucru a conferit o anumită unitate superficială ierarhiei Bisericii, dar a avut efectul neintenţionat de a transforma un număr mare de catolici progresişti, în special în Europa şi America de Nord, într-o opoziţie furioasă.

Pentru Vatican, problema este că catolicismul liberal este cel mai puternic în inima istorică europeană a religiei unde credinţa este în declin, în timp ce catolicismul conservator este cel mai puternic în centre de credinţă în creştere rapidă, cum ar fi Africa. Fiecare parte va dori să ştie cum intenţionează noul Papă să remedieze această prăpastie.

Interdicţia privind hirotonirea femeilor este văzută în cercurile reformiste ca exacerbând dificultăţile ridicate de deficitul tot mai accentuat de preoţi instruiţi, în special în SUA, Irlanda şi alte ţări occidentale. Reticenţa tinerilor de a intra în preoţie ridică întrebarea cine va administra sacramentele credincioşilor.

Pe măsură ce Papa Francisc va înţelege cum să-şi exercite mandatul, gestionarea scandalurilor de abuz asupra copiilor va fi un criteriu important de a judeca cât de multă distanţă pune între Pontificatul său şi cele ale lui Ioan Paul şi Benedict.

În alt articol consacrat noului Papă, cu titlul ”Papa în sandale dar neatins de scandal”, FT relevă că Francisc are două calităţi principale care ar putea lucra în favoarea lui în demersul de a uni Biserica Catolică. Este un om de o umilinţă intensă şi neatins de nicio ”adiere” a scandalurilor ecleziastice care au dominat prima pagina a ziarelor în ultimii ani.

”Are o vocaţie sinceră fără a fi un populist pentru săraci”, a declarat pentru FT José Octavio Bordon, fost ambasador al SUA în Argentina, care îl cunoaşte pe noul Papă de mai bine de 30 de ani. „El este un Papă în sandale”, a adăugat acesta.

Francisc aduce carismă şi abilităţi de negociere în noua sa funcţie. Potrivit lui Bordon, noul Papă a cultivat diferite legături cu politicieni, lideri de afaceri şi sociali şi „a respectat foarte mult diferenţele”.

Cotidianul The Guardian este de părere că alegerea lui Jorge Bergoglio arată o mutaţie decisivă în centrul de greutate al bisericii departe de Europa şi spre continentul unde trăiesc majoritatea catolicilor şi unde provocările pentru biserică sunt destul de diferite de cele din Europa. Alegerea lui reprezintă totodată un salt extraordinar departe de natura conservatoare şi precaută a ultimelor două Pontificate.

Deşi Bergoglio este descris drept un conservator moderat, iezuiţii au reputaţia în biserica modernă de gândire riguroasă şi independentă, iar în Pontificatul lui Ioan Paul au fost profund defavorizaţi din cauza simpatiei lor pentru Teologia Eliberării din America Latină.

Problema copleşitoare în America Latină este lipsa de preoţi şi reducerea numărului de credincioşi. Deşi 40% din populaţia catolică a lumii trăieşte pe acest continent, nu mai poate fi asumat în mod automat că un latino-american este un catolic, potrivit The Guardian.

Protestantismul Penticostal a făcut progrese uriaşe, la fel şi secularismul. Acestea sunt probleme cu care biserica sub Ioan Paul şi Benedict a refuzat să se confrunte. Alegerea lui Bergoglio arată că ele nu mai pot fi evitate. Dacă cineva poate depăşi impasul privind celibatul clerical, el este cel care o poate face.

De asemenea, participarea catolică în lumea dezvoltată a fost în continuă scădere în ultimul deceniu. Atât în America de Nord cât şi de Sud cei care părăsesc Biserica Catolică tind să devină fie protestanţi evanghelici fie renunţă la religie cu totul. În Europa de Vest nu există nicio altă formă de creştinism care să preia ştafeta.

Papa Francisc se confruntă cu o luptă gigantică atât pentru a ”remoraliza” clerul îmbătrânit şi a inspira credincioşii ”moleşiţi”, în timp ce face ca religia sa să apară coerentă intelectual şi atractivă moral pentru cei din afară.

Remediul de a se pune capăt celibatului obligatoriu pentru clerul de mir va aduce probleme noi şi este cert că va fi combătut până când va deveni inevitabil. Totuşi alegerea unui iezuit este semnificativă în acest sens. Preoţii îşi asumă deliberat jurămintele de celibat şi acest lucru nu este oferit ca parte a unui pachet al vocaţiei lor. Astfel ei sunt mai bine plasaţi pentru a vedea efectele disciplinei asupra celor care acceptă mai puţin benevol celibatul.

Primul Papă iezuit poate demonstra că gândirea independentă a înflorit tot timpul în biserica mai largă şi odată cu ea o evadare din centralizarea sufocantă.

The Guardian insistă într-un editorial că alegerea cardinalului Bergoglio este o recunoaştere a faptului că viitorul bisericii nu stă în Europa, sau nu numai în Europa.

Biserica Catolică a devenit o instituţie globală, nu numai în istoria, în congregaţiile şi activitatea sa, ci acum şi în leadership-ul său. Pentru prima dată în o mie de ani, alegerea unui argentinian iezuit de la Buenos Aires reechilibrează una dintre cele mai vechi organizaţii din lume departe de inima tot mai muribundă din Europa şi plasează insistent focalizarea, dacă nu chiar corpul, spre exterior, spre continentul atât de crud colonizat cu o jumătate de mileniu în urmă, în numele aceluiaşi Dumnezeu, dar şi spre Africa şi Asia.

Noul Papă are un primat pe multe niveluri: primul din afara Europei într-un mileniu, primul din America Latină, primul iezuit şi primul cu numele de Francisc. Toate acestea vorbesc în favoarea reputaţiei sale de modestie personală extremă. Dar el poate fi văzut şi drept candidatul continuităţii.

Ce spune alegerea lui despre cum îşi vede viitorul cea mai mare biserică din lume? Primul şi cel mai evident lucru este o recunoaştere a faptului că viitorul nu se află în Europa, sau nu numai în Europa. El reprezintă recunoaşterea necesităţii de a avea un nou lider, cu o îndelungată experienţă de activitate pastorală. Nu este un Papă care va purta pantofi roşii creaţi manual ca predecesorul său. Stilul său personal va fi în contrast izbitor cu Curia de notorietate ierarhică. Numirea sa trebuie sa fie considerată şi o recunoaştere a unui nou tip de conversaţie, sau nou accent în conversaţie – un accent pus pe justiţia socială – şi o nouă conduită.

Este un ”outsider” în stil, geografie şi experienţă, dar şi un conservator social care a arătat combativitate faţă de planurile guvernului argentinian de a introduce căsătoriile homosexuale. Este, de asemenea, omul care şi-a tras la răspundere preoţii pentru refuzul de a boteza copiii unor părinţi necăsătoriţi. A jucat un rol important în timpul crizei economice argentiniene, stabilindu-şi reputaţia de a fi pregătit să le vorbească săracilor şi evidenţiind costurile globalizării. Poate ajuta la îndepărtarea privirii fixate pe congregaţiile occidentale din cauza scandalurilor de abuz clerical, cu un nou sens al misiunii -, dar unul de care este nevoie la fel de mult în America de Sud, unde frecventarea bisericii este în scădere la fel de abrupt ca în Europa. Şi el va trebui să acorde atenţie preocupărilor globale privind rolul laicilor şi creşterea unui gen de evanghelizare militantă.

În opinia The Guardian, noul Papă nu este însă, în pofida aspectului calm şi relaxat arătat în balconul Vaticanului, un carismatic. Şi deşi vârsta de 75 de ani în aceste zile nu înseamnă că e prea bătrân, cerinţele dificile ale rolului unui Papă modern, care s-au numărat printre motivele pentru care Benedict a renunţat la Pontificat, vor fi cu singuranţă o provocare şi pentru el.

New York Times apreciază la rândul său că numirea cardinalului Jorge Mario Bergoglio trebuie recunoscută drept momentul latino-american şi o schimbare a centrului de greutate al bisericii de la Europa. Alegerea poate oferi de asemenea un impuls strategic pentru biserica din SUA, unde adepţii ei ar fi pierdut tot mai mult teren în ultimele decenii dacă nu ar fi fost afluxul de imigranţi latino, care s-au afirmat din ce în ce mai mult ca forţă culturală şi politică jucând un rol critic în realegerea preşedintelui Obama.

Nou Papă, cunoscut pentru căile sale pastorale simple şi legăturile cu cei săraci, este în anumite privinţe în contrast cu predecesorul său, Benedict, dar împărtăşeşte miezul poziţiilor doctrinare ale acestuia şi se crede că nu va presa pentru schimbări în poziţii cum ar fi interzicerea bisericii privind hirotonirea femeilor sau opoziţia strictă faţă de avort şi căsătoriile gay.

În America Latină, biserica se confruntă cu multe din aceleaşi bătălii culturale şi politice ca în Europa şi SUA: o creştere în acceptarea relaţiilor homosexuale, avortul şi controlul naşterilor şi un val tot mai mare de oameni care abandonează biserica fără a adopta altă religie.

”Frecventarea unei parohii tradiţionale nu mai este atractivă, deoarece parohia este impersonală”, a spus rev. Luis Calero, preot iezuit şi profesor de antropologie la Universitatea Santa Clara din California. „Ea tinde să nu aibă un sentiment de comunitate”, a adăugat el. În opinia lui Calero, Papa ar putea schimba situaţia dacă va răspunde la cele mai presante probleme: sărăcia, pluralismul şi lipsa de preoţi datorată celibatului clerical.

La Stampa consideră că Bergoglio nu a fost un candidat atât de ”ascuns”. Aşa se explică rapiditatea unui Conclav care a avut nevoie de aproape acelaşi timp în care l-a ales pe Ratzinger, dar fără Ratzinger.

Alegerea lui Francisc este un semn de cotitură. Nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria recentă a Bisericii să fie ales cardinalul situat pe poziţia a doua în Conclavul anterior şi nici ca un Papă, care a apărut pentru prima dată în balconul Sfântului Petru pentru a-i binecuvânta pe credincioşi, să le ceară mai întâi acestora o rugăciune şi o binecuvântare pentru el.

Bergoglio a denunţat tot timpul în ultimii ani, riscul pentru Biserică de a fi auto-referenţială: „Dacă Biserica rămâne închisă în sine, îmbătrâneşte. Între o Biserică accidentată care iese pe stradă şi o Biserica bolnavă de auto-referenţialitate, fără îndoială o prefer pe prima”.

Alegerea sa merge în direcţia sesizată în ultimele zile în congregaţiile generale: o reformă a Curiei, o mai mare colegialitate, evitarea repetării scandalurilor din ultimii ani. Prioritatea a fost însă pentru toţi cardinalii electori alegerea unui om al lui Dumnezeu. Chiar opţiunea de a apărea în balcon însoţit de vicarul Romei, cardinalul Agostino Vallini, şi insistenţa cu care a subliniat legătura cu episcopul diecezei Oraşului etern, reprezintă un semnal important. Semnalul unui Pontificat care subliniază în primul rând legătura cu Biserica locală, cea a păstorului cu turma sa.

Nu este uşor să faci predicţii privind alegerile viitoare ale noului Papă, notează La Stampa: cine va fi noul secretar de stat, cum intenţionează să abordeze problema transparenţei financiare şi problemele băncii Vaticanului, IOR, ce decizii va lua după ce va citi dosarul Vatileaks. Numele ales de Noul Papă şi stilul său umil în prima sa prezentare în faţa credincioşilor, Bisericii şi lumii, arată că această instituţie cu 2.000 de ani de istorie pe umerii ei a dat dovada din nou că ştie să se reînnoiască şi să uimească.

Un iezuit care alege numele unui sfânt italian, marele reformator al radicalităţii Evangheliei, este un indiciu de speranţă şi o invitaţie la schimbare pentru întreaga Biserică, concluzionează La Stampa

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net

About echipa stiri4u

informare spre transformare

Discuție

Comentariile sunt închise.

calendar

Martie 2013
L M M M V S D
« Feb   Apr »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
%d blogeri au apreciat asta: