Începând de duminică unii pastori evanghelici au început să promoveze alianța așa zis creștină ACL nou formată. Pe fondul afirmatiei premierului Victor Ponta la adresa lui Klaus Johanis proaspătul lider al opoziției liberale devenite peste noapte și creștină… pastorii și unii lideri de culte deja au început să-si definească poziția electorală încercând voalat să influențeze membrii bisericilor cu privire la votul din toamna pentru prezidențiale.
Vă relatăm mai jos câteva din intervențiile șefilor de culte și opinii ale unor biserici tradiționale:
Preşedintele Cultului Penticostal, despre Ponta: „Nu a gândit ce spune”

Pavel Riviş-Tipei.: – Nu ştiu dacă a fost cea mai fericită expresie. Din punctul meu de vedere, toţi locuitorii ţării sunt egali în drepturi, indiferent de confesiune. Asta ne asigură şi Constituţia. Nu ştiu dacă chiar a fost intenţionată sau a fost o scăpare. Nu-mi dau seama. Am văzut-o, măcar că pe unii probabil că i-a deranjat. Eu am zis că probabil a fost scăparea unui om care pe moment nu a gândit ce spune. mai departe aici
Biserica Lutherană, explicaţie pentru Victor Ponta

Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România are aceeaşi doctrină ca Biserica Evanghelică Lutherană din România. Diferenţa constă în faptul că prima este formată mai ales din etnici germani, iar cea de-a doua din etnici maghiari şi slovaci.
Reacţia Cultului Baptist la folosirea religiei în disputele politice

Reporter: – Cum vedeţi amestecul religiei în bătălia politică?
Otniel Bunaciu: – Potrivit Constituţiei, România nu este un stat religios. Constituţia menţionează foarte clar că statul este echidistant cu toate bisericile. În acelaşi timp, fiind o organizare seculară, nu văd ce rol are biserica în politică. În acest sens, mă bucur că şi biserica majoritară a dat o declaraţie. Politicienii, în campania electorală, vor folosi orice oportunitate pentru a-şi mări şansele de a fi aleşi. Dar eu cred că nu ar trebui să facă parte din discuţie apartenenţa etnică, apartenenţa religioasă şi alte aspecte de genul acesta, care nu sunt relevante conducerii ţării.
Rep.: – Despre afirmaţia domnului Ponta referitoare la domnul Iohannis ce părere aveţi?
O.B.: – Cred că a fost o remarcă nefericită, dar poate nu a fost intenţionată chiar în sensul acela. Românii, în general, nu sunt foarte motivaţi de religie, deşi naţionalismul şi tradiţia au o anumită influenţă asupra felului în care oamenii reacţionează. Societatea s-a polarizat, dar ar fi trist ca şi religia să contribuie în sensul acesta. Eu cred că toate confesiunile ar trebui să facă un front comun, să spună că nu este o temă peste alegeri. Noi ne rugăm lui Dumnezeu, ca El să scoată oamenii potriviţi, dar nu ne implicăm în forma aceasta. Ţara noastră are nevoie de unitate în momentul acesta. Suntem destul de împărţiţi şi viitorul nostru este dependent de modul în care noi ne putem prezenta. Dacă noi tot ne demonizăm unii pe alţii, şi etnic, şi religios, contribuim la imaginea pe care o avem în străinătate, din păcate.
Rep.: – Va conta în alegeri faptul domnul Iohannis nu este ortodox?
O.B.: – Este greu de spus. Până la urmă, în România, noi avem nişte statistici care sunt foarte interesante. Pe de o parte, dacă te uiţi la apartenenţa religioasă şi la angajamentul creştin, România este una dintre cele mai creştine ţări din Europa. Am văzut nişte statistici, făcute de Fundaţia Soros acum câţiva ani, care dădeau 99% dintre români care se declarau credincioşi. În acelaşi timp, dacă te uiţi pe alte statistici, România e şi cea mai coruptă ţară din Europa. Deci eu nu ştiu forma asta de creştinism de la noi, din România, dacă a ajutat foarte mult în ce priveşte manifestările noastre civile şi sociale. Adesea ne uităm cu un anume aer de superioritate la alte ţări care s-au secularizat, cum ar fi Suedia, sau Norvegia. În acelaşi timp, acolo corupţia este zero şi mulţi dintre cetăţenii noştri încearcă să meargă acolo. Deci eu nu văd legătura asta ca fiind una folositoare pentru noi. Dar mentalul şi psihicul naţional sunt greu de evaluat. Nu sunt eu cel chemat să o facă.mai departe aici
Biserica Ordodoxă condamnă bătălia politică pe teren religios

Iată comunicatul venit de la BOR:
“Întrucât în ultimele zile, în dezbaterile politice din media pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, au fost făcute referiri nedrepte şi nedemne la adresa Bisericii Ortodoxe Române şi au fost exprimate opinii nefondate despre o presupusă implicare a acesteia în confruntările electorale, Patriarhia Română reaminteşte:
1. Biserica Ortodoxă Română cooperează cu autorităţile de stat centrale şi locale pentru împlinirea binelui comun în societate şi are relaţii civilizate cu toate partidele politice, dar rămâne neutră din punct de vedere politic în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod fundamentate pe canoanele Ortodoxiei universale. Indiferent de doctrina politică, originea etnică, credinţa sau convingerile religioase ale candidaţilor în alegeri, clerului ortodox român îi este interzis să desfășoare activităţi cu caracter partinic în comunităţile de credincioşi pe care le păstorește. Orice activitate partinică a clerului ortodox este contrară hotărârilor Sfântului Sinod şi dezaprobată de credincioşi.
2. De aceea, Patriarhia Română face un apel către reprezentanţii clasei politice din România ca în dezbaterile electorale privind alegerile prezidenţiale din toamna acestui an să evite confruntările politice motivate religios, deoarece, potrivit legilor României, cultele religioase sunt factori ai păcii sociale (Legea 489/2006, art. 7, alin. 1), nu motive pentru învrăjbirea populației.
Priorităţile permanente ale Bisericii Ortodoxe Române sunt lucrarea pastoral-misionară în mijlocul poporului român, ajutorarea săracilor şi a bolnavilor, activităţi educaționale şi culturale în beneficiul comunităţilor româneşti din ţară şi străinătate, iar în această perioadă ajutorarea familiilor sinistrate din Oltenia şi din alte zone ale ţării afectate de inundaţiile din ultimele săptămâni, iar nu implicarea politică.”
––––––
Discuție
Comentariile nu sunt permise.