you're reading...
BUSINESS, diverse, integritate si etica, mana de luni

CONSTRUIND O AFACERE BAZATĂ PE VALORI MANA DE LUNI 2 ianuarie 2017

 

 

CONSTRUIND O AFACERE BAZATĂ PE VALORI

 de Rick Boxx

 Unul dintre cele mai subestimate elemente pentru a avea o afacere de succes este așezarea unei temelii bazată pe valori trainice pe care să construim. Dacă scopul unei companii este doar obținerea de profit, încheierea contractelor sau chiar livrarea de produse sau servicii, asta poate crea probleme de genul „scopul scuză mijloacele”.

De exemplu, dacă obiectivul este să închei un contract, cineva ar fi tentat să facă tot felul de promisiuni care ar fi necesare pentru încheierea contractului respectiv – chiar dacă acele promisiuni un pot fi împlinite. Sau, dacă scopul final este obținerea profitului, atunci este ușor de justificat unele reduceri ale cheltuielilor de producție, chiar dacă asta ar însemna și reducerea calității produselor sau serviciilor.

De cealaltă parte, atunci când o companie începe cu stabilirea unui cadru bine pus la punct bazat pe niște valori trainice după care să își ghideze întreaga activitate, șansele de supraviețuire și de succes cresc în mod remarcabil. În cele din urmă, aceste valori va defini „ce facem”, „de ce facem” și „cum facem”.

Mulți directori de companii care sunt urmași ai lui Isus Hristos își exprimă dorința de a își influența organizația din care fac parte cu principii din Biblie – pe care ei o consideră a fi Cuvântul lui Dumnezeu – în același timp, fiind sensibili și la acei membri care nu împărtășesc aceeași credință. Una dintre cele mai eficiente căi de a modela o cultură a unei companie, într-un mod eficient și inofensiv, este de a ne concentra pe valori, principii și practici care pot fi îmbrățișate de oricine din companie.

De exemplu, una dintre valori ar putea fi prioritatea asupra serviciilor oferite clienților, pe care puțini ar contesta-o; nici măcar nu trebuie să explicăm că această valoare se bazează, de fapt pe versetul „Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.” (Luca 6:31). Sau, am putea să punem accent pe valoarea lucrului bine făcut, oricând, fără să insistăm ca: „Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” (Coloseni 3:23).

Deoarece multe dintre valorile după care ne ghidăm cu toții provin din Biblie, formularea atentă a setului nostru de valori poate fi o modalitate inofensivă pentru a comunica, de fapt, standardele și valorile lui Dumnezeu. Prin dezvoltarea acestor valori și prin responsabilizarea echipei asupra punerii lor în practică, putem avea oportunitatea de a munci după voia lui Dumnezeu.

După cum spune și psalmistul în Psalmi 119:130 „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.”. Pentru a avea succes – și apoi pentru a-l menține – este important ca fiecare membru-cheie al companiei să înțeleagă și să explice valorile companiei. Care sunt valorile și principiile fundamentale care stau la baza modului în care ne conducem afacerile zi de zi?

Dacă doriți să modelați cultura organizației din care faceți parte, după voia lui Dumnezeu, încercați să vă stabiliți valorile fundamentale. Apoi, modelați-le și comunicați-le în mod consecvent echipei dumneavoastră. După cum și apostolul Pavel a scris: „Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine, şi ce aţi văzut în mine, faceţi.” (Filipeni 4:9).

Întrebări pentru discuții

  1. Considerați că organizația din care faceți parte are stabilit un set de valori? Explicați răspunsul.

 

  1. Dacă credeți că organizația dumneavoastră are un astfel de set de valori ca temelie, care sunt aceste valori? Sunt ele afirmate astfel încât oricine să aibă ocazia să le înțeleagă și să și le însușească în cadrul operațiunilor zilnice pe care le desfășoară?

 

  1. Înțelegând faptul că s-ar putea ca nu toți din companie să aibă aceeași credință ca dumneavoastră, credeți că este potrivit să menționăm că sursa valorilor organizației este Biblia? De ce? De ce nu?

 

  1. În cazul în care o organizație nu are stabilit un astfel de set de valori după care să își conducă activitatea – cum credeți că ar trebui să înceapă pentru a deveni o companie care se bazează pe valori trainice? Sau considerați că dacă acea companie a funcționat până acum fără un astfel de set de valori, nu este nevoie să schimbe acest lucru?

 

NOTĂ: Pentru aprofundarea subiectului, puteți lua în considerare și următoarele texte biblice:Proverbe 11:1, 14:5, 15:33, 20:14, 29:4; Filipeni 4:8, 2 Timotei 2:2.

Despre echipa stiri4u

informare spre transformare

Discuție

Comentariile nu sunt permise.

calendar

ianuarie 2017
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
%d blogeri au apreciat: