you're reading...
CULTE RELIGIOASE, diverse, EVENIMENTE

Viorel Iuga: Ce putem face în momente de genul acesta?

Dragi fraţi şi surori de neam şi de credinţă,

Probabil mulţi dintre noi parcurgem ultimele zile ale acestui an cu inima împărţită. Pe de-o parte, suntem conştienţi că inima ar trebui să ne fie plină de bucurie. Sărbătorile ce bat la uşă, ne amintesc de venirea Domnului Isus Cristos în lumea noastră. Întruparea Fiului lui Dumnezeu, cu toate sacrificiile evidente şi necunoscute, ne aminteşte cât de iubiţi suntem şi cât de mult valorăm în ochii Părintelui ceresc. Nimeni în Universul acesta nu a avut privilegiul să fie răscumpărat cu un preţ aşa de mare.

De cealaltă parte, evenimentele din societatea românească, pe bună dreptate, ridică mari semne de îngrijorare. Din nefericire, şi cei care nu sunt implicaţi deloc în politică pot observa că prin unele acţiuni recente ale Guvernului sunt ocrotite şi promovate: nedreptatea, corupţia, furtul, abuzurile şi anormalitatea. În limbaj religios, prin abuzurile celor de la putere, păcatul se instalează în mod oficial în tot mai multe locuri.

Ce putem face în momente de genul acesta? În mod realist şi biblic cred că putem face multe. În primul rând, putem şi trebuie să ne rugăm. Chiar dacă nu ne plac ideile şi metodele celor ce sunt la conducere, trebuie să continuăm să ne rugăm pentru ei. Numai Domnul nostru le poate schimba gândirea şi îi poate determina să ia decizii pentru binele naţiunii. Rugaţi-vă pentru lideri şi rugaţi-vă pentru naţiune, pentru fiecare cetăţean. Apoi, când avem ocazia, trebuie să ne exprimăm împotriva nedreptăţii. Creştinul nu poate spune, nu are dreptul să spună binelui rău şi nici răului bine. Nu în ultimul rând şi foarte important, indiferent ce vedem şi ce auzim, trebuie să rămânem credincioşi Salvatorului nostru şi principiilor prezentate în Sfintele Scripturi. Privind la momentul Naşterii Mântuitorului, observăm că lucrurile au stat în felul următor: Puterea de la Roma era coruptă şi păcătoasă. Reprezentanţii puterii din Ierusalim, chiar dacă pretindeau a fi religioşi, erau la fel de păcătoşi. Naţiunea, deşi afirma că Îl aşteaptă pe Mesia, din punct de vedere spiritual era la pământ. Şi totuşi, în ciuda acestor realităţi, planul lui Dumnezeu S-a împlinit 100%. Nici Cezar, nici Irod, nici liderii religioşi orbi, nepăsători şi corupţi nu au putut opri împlinirea planului divin. Fiul lui Dumnezeu S-a născut, cei care au crezut informaţia cerească şi L-au căutat cu inima sinceră şi credincioasă L-au găsit, s-au închinat, au fost transformaţi şi au continuat viaţa sub ocrotirea divină.

Dragi credincioşi,

Nu ştiu dacă rugăciunile, mesajele, atitudinile şi acţiunile noastre vor schimba România, dar sigur ne pot schimba pe noi. Când inima noastră va fi dăruită în întregime Creatorului, când credinţa ne va lega puternic de Domnul Isus Cristos şi când trăirea ne va fi controlată prin Sfintele Scripturi de Duhul Sfânt, vom beneficia de binecuvântările, îndrumările şi de ocrotirea lui Dumnezeu, indiferent ce va fi în jurul nostru. În final, urarea îngerilor nu a promis pace tuturor, ci „…pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” Luca 2.14

Sărbători binecuvântate cu Cel care vă poate binecuvânta şi nu poate fi oprit de nimeni!

VEDEŢI şi mesajul video cu câteva recomandări de la Viorel Iuga:
https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fiugaviorel.ro%2Fvideos%2F2013944002223412%2F&show_text=0&width=761

Cu respect şi dragoste în Cristos,

Preşedintele Uniunii Baptiste din România,

Viorel Iuga

sursa stiricrestine.ro    

Reclame

Despre echipa stiri4u

informare spre transformare

Discuție

Comentariile nu sunt permise.

calendar

decembrie 2017
L M M J V S D
« nov.   ian. »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Reclame
%d blogeri au apreciat asta: